Azi a fost lansata oficial noua placa video de la nVidia, G80, in cele 2 versiuni ale sale: GeForce 8800GTX si GeForce 8800GTS (in ciuda problemelor avute chiar acum 2 zile). Iar de aceasta data, design-ul de referinta a fost realizat de Asus, in loc de MSI (care s-a ocupat de ultimele generatii de placi de la nVidia). GPU-ul are doar 681 milioane tranzistori, si este produs de TSMC pe procesul tehnologic de 90 nm.
Varful de gama, 8800GTX, are 128 Shader Units (SU), sau Stream Processors cum le mai numeste nVidia, care cu ajutorul tehnologiei Stream Output pot sa proceseze atat pixel cat si vertex sau geometry si chiar fizica, insa nu in acelasi timp. Pe langa aceste 128 SU, care sunt clock-ate la 1.35 GHz, 8800GTX are si 24 ROP (Raster Operations Units) si 64 Filter Texturing Units. GPU-ul are cache L1 si L2 (lucru intalnit pana acum doar la CPU-uri), pentru ca sa poata procesa mai multe categorii de informatii (pixel, vertex etc). In plus, dispune si de tehnologia Gigathread, similara RingBus-ului de la ATI. Doar GPU-ul va consuma aproximativ 140W, placa avand pana si chip-ul I/O (cel care se ocupa de transmiterea semnalului la display-uri) separat de GPU. In partea de sus, observam noul conector SLI (denumit si SLI MIO), care este dublu si seamana foarte mult cu cel de Crossfire intern (si la fel, poate atat trimite cat si primi date in acelasi timp). G80 are suport HDMI 1.3, 2 iesiri DVI dual link si HDTV-out.
Ca performante, 8800GTX va dubla aproape vechea generatie de placi video (7900GTX sau X1950XTX), fiind de cele mai multe ori limitata de CPU (nici un QX6700 nu-i suficient de puternic). Insa 8800GTX va fi mai lenta in programele care folosesc procesare prin GPU (gen Folding@Home), datorita numarului mic de ROP-uri. Placa este prima compatibila DirectX10 (cu al sau Shader Model 4), si ofera suport pentru 16AA, 128bits HDR si angle independent AF. In plus printr-un parteneriat cu Havok, G80 dispune de Quantum Effects, tehnologie de procesare fizica, ce stie sa calculeze si efectele fumului, focului sau ale exploziilor.
Pe partea tehnica, 8800GTX are un core la 575 MHz, cu 128 SU setate la 1.35 GHz si 24 ROP. Placa are 768 MB memorie la 1800 MHz pe 384bits. 8800GTX are o lungime de doar 27 cm, ocupa doua slot-uri, si are 2 conectori de curent PCI-E.
8800GTS are core-ul clock-at la 500 MHz, doar 96 SU la 1.2 GHz si 20 ROP. Placa va fi ajutata de 640 MB memorie la 1600 MHz, pe 320bits. Nu va avea nevoie decat de un singur conector de curent PCI-E. Placa ocupa tot doua slot-uri, dar are doar 23 cm lungime.
8800GTX are un pret recomandat de 599$, in timp ce 8800GTS de 499$. Un salt destul de mare de la ultima generatie, 7800GTX si 7800GT (sau si 7900 GTX si GT), care la lansare erau recomandate pentru 499 si respectiv 299 $.
Later Edit: ca tocmai au aparut, m-am gandit sa adaug aici si cateva review-uri cu 8800GTX si 8800GTS: HotHardware, AMDZone, TweakTown, Guru3D si Bjorn3D.
AlexTRoopeR a zis
Am adaugat si cateva review-uri cu 8800GTX si 8800GTS.