Probabil ați auzit de Gionee. E un producător de smartphone-uri din China care operează ca OEM pentru mai multe brand-uri mici, precum Allview și Blu. Acum ceva timp a existat un anunț cum că fondatorul Gionee a pierdut o bună parte din banii companiei la cazino și că nu mai există șanse de revenire. Astăzi, Gionee a declarat într-un final falimentul, din cauza datoriilor de trei miliarde de dolari pe care nu le-a mai putut acoperi. În total, sunt 648 creditori, dintre care jumătate sunt bănci, iar restul furnizori de componente, investitori și agenții de marketing.
Chiar dacă Liu, fondatorul companiei, nu pierdea peste 100 milioane de dolari la cazino, viitorul Gionee era incert. Între 2013 – 2015 compania pierdea peste 14 milioane de dolari lunar, iar competiția acerbă din China tot i-ar fi dus într-un final în pragul falimentului. În ciuda acestui lucru, fondatorii Gionee sunt încrezători și speră să revină în forță în următorii cinci ani.
Sursa: Neowin
La ce mizerii de telefoane faceau…ma asteptam.
Sper sa traga si Allview dupa ei. Sau daca isi gaseste Allview alt OEM, macar sa fie unul la nivelul de calitate Xiaomi, nu pocnitorile pe care le-au aruncat in piata din Romania pana acum.
Așa mizerii cum erau Găbitzule, anul trecut au fost al șaselea producător chinez ca număr de terminale comercializate la nivel global, 35 de milioane de smartphone-uri în total.
Apăi nu făceau numa’ mizerii de telefoane dacă s-au vândut atâtea, nu?
M-am uitat să văd ce modele mai aveau, unele au MTK P30, Snapdragon 660, 653, nu rup gura târgului dar sigur nu-s la stadiul de „mizerie”.
Noi am aflat despre ei aproape în totalitate deoarece Allview le-a rebranduit modelele, și cum le-au ăles pe ălea mai slab echipate ca să facă profit gros, de aici și concepția noastră că Gionee făcea doar telefoane slabe, ceea ce e doar parțial adevărat.
@mNiosu Allview nu mai rebranduiește de la Gionee de vreo 2 ani.
On Topic: „fondatorul Gionee a pierdut o bună parte din banii companiei la cazino”
Am ras cu lacrimi.
Imi aduce aminte de un fost coleg cretin care a jucat 100.000 lei (22.000 Euro atunci) la cazinou intr-un weekend, bani din incasari facturi vanzari si a pierdut tot (in domeniul respectiv se incasau banii si cash).
Luni la munca primeste o sansa din partea patronului si s-au inteles sa ii retina din bonus vanzari paguba lunar fara sa anunte politia. Tot luni merge la clienti si incaseaza 10.000 lei (2200 euro), marti merge iar la acelasi cazinou sa incerce sa recupereze miliardul pierdut jucand cei 10.000 lei…si pierde iar :)) :)) :))
Prost sa fii, bani sa ai ! 😀
Off Topic: 7 telefoane de la Allview in decurs de 6 ani si tot am ramas cu un gust amar in gura.
Un moment neinspirat de patriotism si nationalism m-a facut sa cumpar telefoane Allview familiei si socrilor, regret si acum.
Intre timp am renuntat la mizeriile lor (in afara de Impera S, Windows 8 prietenii stiu de ce) si am trecut la Xiaomi. Best-buy Best Deal, cateva bucati Redmi 6 + Mi A2.
Neplacuta experienta cu produsele, accesoriile si serviciile post-vanzare Allview…bleah.
Asa ca Allview nu uita, prostia si lacomia ta ne-a impins in bratele marcilor rivale !
Sunt mai multi oem la care apeleaza Allview, printre care Yezz, MyPhone, Koobee, Singtech insa Gionee era important asa ca, din pacate, cred ca o sa existe un oarecare recul. Chiar sunt interesat de o eventuala declaratie de presa a domnului Lucian Peticila, care, jos palaria, a dezvoltat o afacere cinstita, fara sa „colaboreze” cu statul si a pus pe piata telefoane foarte cerute, care sunt departe de stadiul de „mizerie” si sunt potrivite pentru buzunarul romanului. Mizeriile adevarate sunt telefoanele de peste 1500 lei care te fac la buzunar fara sa-ti ofere cine stie ce in plus. Dar voi puteti sa dati si 6000 pe un telefon ca nu ma supar 🙂
„si sunt potrivite pentru buzunarul romanului.”
Sper ca glumesti Sciuro.
Am cumparat doua Allview X4 Soul Infinity S in Noiembrie 2017 la pretul de 1100 bucata.
Telefoanele sunt prost optimizate si slab calitativ, sa nu mai zic de huse sau serviciu clienti.
Aceleasi telefoane in Mai 2018 costau 600 lei, si in prezent pe Emag costa tot 600 lei.
Tu iti dai seama ce teapa sunt produsele lui, daca eu am platit 1100 lei pe un produs pe care el acuma cere 600 si tot are profit.
Cum poti sa numesti genul asta de afacere daca nu mizerie ?!?
– Carcasele vandute drept silicon si sunt plastic casant ordinar.
– Telefonul sotiei se blocheaza ca cretinul
– Ambele telefoane nu au putut fi updatate la SV 12 (pachetul lor de upgrade)
– UI prost prost prost, eroarea clasica cu cardul SD, il reformatai iar si iar si iar si tot nu il vedea pt dl update
– Butoanele de volum si ON/OFF nu mai mergeau dupa 6 luni, cum plm sa se strice butonul de ON/OFF al unui smartphone, singurul buton care e folosit de 3 ori pe an maxim
– Al meu l-am donat mamei sa il foloseasca pe post de tocator de patrunjel.
Nu am timp si chef sa iti scriu ce mizerii de telefoane lauzi, omul este un escroc, care aduce junk si il vinde scump. De asta ii scad vanzarile, oameni inteleg ce fel de firma este Allview.
Si inainte sa zici ca a fost lotul cu probleme sau am avut eu ghinion cu firma asta, uite ce am cumparat eu pentru familie, parinti si socri.
2012: 3 buc A4 you cumparate, dupa 12 luni erau junk
2015: Impera S + Viper I*, in 2017 doar Impera S mai era intact, Viperul se crapase pe margini ecranul (wtf ?!?)
2017: X4 Soul Infinity S x2.
si partea buna
2018: Xiaomi Redmi 6 merge fara probleme
* precizez ca foloseam ccleaner la ele si dezinstalam/dezactivam bloatware sa mearga placut.
Eu am incercat sa fiu patriot si nationalist, sa ajut economia noastra si sa cred ca ai nostri aduc si distribuie produse bune la un pret corect. m-am inselat..din pacate pe banii mei.
„Mizeriile adevarate sunt telefoanele de peste 1500 lei care te fac la buzunar fara sa-ti ofere cine stie ce in plus.” Nu cred, nu am auzit pe nimeni sa se planga de aceleasi probleme ca mine si familia mea la un Lg, Samsung, Sony, Huawei, Xiaomi sau One
O seara placuta Sciuro.
Ok, multumesc de raspuns si sper sa nu te superi daca-ti spun ca m-am distrat copios. Evident ca stiu de hibe si de aceea nu am asa ceva in familie, insa cunosc doi colegi care au avut noroc, in sensul ca unul are inca un telefon functional din doua, dupa 2 ani si 1 luna iar unul are doua functionale dupa mai bine de 3 ani. Pe de alta parte ai exagerat grandios cu „Butoanele de volum si ON/OFF nu mai mergeau dupa 6 luni” pentru ca daca chiar asa a fost, inseamna ca ai capatat la schimb telefoane noi ca doar aveai garantie 2 ani, nu? Cel mai bun telefon pe care l-am avut a fost un Xiaomi care s-a stricat in garantie dupa 1 an si am primit banii inapoi, insa fara dobanda, deci practic am folosit telefonul 1 an aproape gratis.
Am uitat sa mai adaug cateva „i”-uri prin reply, in case of forum police.