Google aduce două dintre cele mai importante funcții AI direct în România, oferind utilizatorilor acces la instrumente care până acum erau disponibile doar în câteva limbi și regiuni.
Prima noutate este integrarea editării de imagini în Gemini. Utilizatorii pot încărca fotografii și pot cere modificări prin text, în limba română. Sistemul poate realiza ajustări simple, precum decupare sau schimbarea fundalului, dar și transformări complexe, cum ar fi adăugarea sau eliminarea unor elemente sau reinterpretarea completă a imaginii. Totul se face prin prompturi text, fără a fi nevoie de software dedicat de editare.
A doua actualizare vizează NotebookLM, unde funcțiile Video Overviews și Audio Overviews sunt acum disponibile în limba română. Video Overviews permite generarea automată de rezumate video pe baza documentelor încărcate, iar Audio Overviews creează conversații sintetice care explică informația într-un format mai natural și mai detaliat decât până acum. Extinderea acoperă 80 de limbi, dar limba română se numără printre cele unde AI-ul oferă deja conversații mai lungi și mai nuanțate, comparabile cu cele generate în engleză.
Prin aceste actualizări, Google marchează o extindere semnificativă a modului în care utilizatorii din România pot folosi AI în viața de zi cu zi – fie pentru editarea rapidă a imaginilor, fie pentru a obține rezumate video și audio ale documentelor.
Poți încerca noile funcții aici:
Până atunci, poți verifica articolul nostru de preview și poți lăsa acolo întrebări pentru viitorul review.






Lasa un comentariu!