Grand Theft Auto VI este cel mai anticipat joc al momentului, lucru dovedit de sutele de milioane de vizualizări ale trailerelor de pe YouTube, dar și de entuziasmul exprimat de gameri pe forumuri și rețele de socializare. Jocul are toate șansele nu doar să doboare recordurile industriei, ci să devină chiar cel mai de succes produs de entertainment din istorie, fiind preconizate încasări mai mari chiar și decât cele trei cele mai de succes lansări box office de până acum la un loc.
Conform unei analize realizate de Josh Chapman, care este managing partner la Konvoy, un fond de investiții din domeniul jocurilor video, GTA VI ar urma să aducă publisher-ului Take-Two Interactive încasări de 7.6 miliarde de dolari în primele 60 de zile de la lansare și recuperarea investiției de 2 miliarde de dolari în mai puțin de 30 de zile. De asemenea, conform aceleiași analize, jocul va continua să genereze venituri pentru o foarte lungă perioadă de timp după lansare și să aibă o rată de retenție a jucătorilor extrem de ridicată, mai ales dacă componenta online va fi disponibilă la momentul lansării.
Însă, din păcate, costul va fi mai mare decât media industriei, analiștii preconizând un preț de bază de 80 de dolari. Dacă nu vor apărea evenimente neprevăzute care să impună o altă amânare, GTA VI se va lansa pe 26 mai 2026 exclusiv pe consolele PlayStation 5 și Xbox Series X|S.
Via Wccftech






Era o vreme când mă bucuram tare la jocurile noi apărute pe piață dar cred că și din cauza vârstei și a buzunarului subțire nu prea am mai reușit să-mi păstrez entuziasmul. Ultimul joc pe care mi l-am permis să-l joc la „detalii maxime” a fost Crysis pe un HD4850 la 1024×768, nu știu sigur dacă nu ăla a fost cam și utlimul joc după care m-am agitat așa mult, acum cu prețurile actuale la componente stau și mă întreb dacă nu ar fi mai ok la buzunar să fac o combinație consolă+PC buget mai ales că cerințele sunt mult mai serioase acum, nici nu vreau să mă gândesc cât o să ceară GTA 6.