Pentru prima dată în ultimii 7-8 ani, iPhone-urile din gama Pro ar putea veni cu o schimbare de design radicală. Într-o manieră similară cu modelele Pixel de la Google, iPhone 17 Pro ar putea avea camerele foto aranjate pe orizontală, prevenind astfel balansarea terminalului la utilizarea pe o suprafață plană.
Iar informația, prezentată din mai multe surse apropiate industriei, este credibilă și susținută și de dovezi. Mai precis, cadrul metalic al terminalului, provenit din fabricile responsabile cu producția viitorului model, a fost tras într-o poză și publicat pe forumurile de discuții din China. Însă în ciuda acestui lucru, nu putem fi 100% siguri că este vorba despre un produs final și sunt șanse destul de mari ca Apple să exploreze această schimbare de design doar la nivelul unor prototipuri.
Oricum ar fi, există zvonuri care indică că și producătorii de smartphone-uri Android pregătesc o schimbare similară. Practic, de data aceasta, vor încerca să copieze schimbările Apple înaintea lansării viitoarelor iPhone-uri. Ca de obicei, la modelele chinezești s-ar putea să vedem cel mai devreme un astfel de aranjament pentru camerele foto. Oppo, de exemplu, deja a copiat butonul dedicat pentru camera foto de pe seria iPhone 16 și l-a integrat pe flagship-ul Find X8 Pro, iar cât de curând s-ar putea să-l vedem și pe modele de la Xiaomi, Vivo și Honor.
Via Neowin
Lasa un comentariu!