A trecut vremea cand studiourile de jocuri ofereau demo-uri pentru majoritatea titlurilor lor, in incercarea de a convinge potentialii clienti. Acum fondurile sunt folosite pentru dezvoltarea de sisteme antipiraterie tot mai „eficiente”, sau pur si simplu rotunjesc veniturile mereu insuficiente. Si in acest context care pune jucatorul pe ultimul plan este extrem de binevenita masura celor de la Microsoft.
Acestia au lansat pentru consola lor Xbox One un nou serviciu botezat Free Play Day with Gold, in cadrul caruia abonatii Gold vor putea incerca timp de o zi anumite jocuri. Totul complet gratuit, pentru a se convinge daca le plac respectivele titluri, si daca merita cumparate.
Insa detaliile nu au fost complet dezvaluite. Adica nu se stie care jocuri vor intra in acest program, si cum vor fi ele alese (probabil cele care se vand mai prost, sau cand vanzarile au inceput sa scada). Nu se stie nici daca totul se va desfasura in anumite zile, sau fiecare utilizator va putea incerca jocul desemnat in oricare zi va decide el.
Oricum ar fi, in sfarsit are si Microsoft o initiativa laudabila. Chiar daca unele studiouri de profil poate nu vor fi la fel de incantate, avand in vedere ca asa pe incercate chiar trebuie sa faca jocuri bune! Si ceva mai lungi, sa nu poata fi terminate intr-o zi…