Cu PC-X1000, cei de la Lian Li au creat un adevarat monstru de carcasa. Acest full tower se ridica impozant la 430*230*680 mm, si cantareste aproape 10 Kg, fiind realizata aproape integral din aluminiu. Si pentru ca vorbim despre un Lian Li, avem parte de un design simplu, curat si elegant.
Dar in ciuda dimensiunilor impresionante, nu avem foarte multe bay-uri. Doar trei de 5.25″ frontale, dintre care unul se poate transforma in 3.5″, iar la interior, alte sase de 3.5″, grupate trei cate trei, in fata jos de tot si in spate sus de tot. Custile pentru HDD-uri sunt asezate perpendicular pe directia carcasei, pentru o cat mai usoara montare, si pot fi si scoase daca este necesar.
Dar lipsa bay-urilor are si un scop: producatorul a dorit un interiot cat mai aerisit, si a lasat loc pentru placile video cele mai lungi posibile, de acum si din viitor. Toata zona centrala, deci aproape toata lungimea carcasei de 430 mm, este destinata lor.
Racirea este un alt capitol important si foarte bine tratat de Lian Li. PC-X1000 vine cu trei ventilatoare de 140 mm si 1200 rpm in fata, si inca doua in spate. Iar un controller bine ascuns le comanda pe toate. Masca frontala are aspect de sita, si filtre de praf detasabile asigura curatenia. Si avem si gauri cauciucate pentru racirea cu apa.
Sursa se monteaza jos, si sunt disponibile opt slot-uri de expansiune. Backplate-ul este decupat in zona procesorului, dar poate fi scos cu totul la nevoie, si toata instalarea se face fara a avea nevoie de prea multe unelte. Conectorii frontali se gasesc pe latura de sus, ascunsi de o micuta usita, si sunt: patru USB-uri, un eSATA, un Firewire si doua jack-uri audio.
Carcasa dispune de o multime de spatii unde sa poata fi ascunse cablurile, plus doua tavite unde sa poata fi asezate SSD-uri de 2.5″. Un review cat se poate de complet puteti insa citi aici.
La noi inca nu a ajuns Lian Li PC-X1000, iar in SUA are un pret la fel de urias ca si carcasa: 380 $. Si sunt disponibile doua variante: neagra si argintie.