Una dintre cele mai des întâlnite explicații pentru vânzările slabe de mașini electrice este lipsa stațiilor de încărcare. Cele mai noi date arată însă că, la nivelul Uniunii Europene, infrastructura s-a dezvoltat mai repede decât numărul automobilelor electrice.
Potrivit unei analize realizate de organizația Transport & Environment, toate statele UE, cu excepția Maltei, respectă deja cerințele europene privind puterea de încărcare disponibilă în raport cu numărul vehiculelor electrice înmatriculate.
La sfârșitul anului 2025 existau aproximativ 1,1 milioane de puncte publice de încărcare, de cinci ori mai multe decât în 2020. La nivelul întregii Uniuni, capacitatea instalată este cu aproximativ 180% peste pragul minim stabilit prin regulamentul AFIR.
Regulamentul impune o putere publică disponibilă de cel puțin 1,3 kW pentru fiecare mașină complet electrică și 0,8 kW pentru fiecare hibrid plug-in aflat în circulație. Nu este vorba, așadar, doar despre numărul stațiilor, ci despre puterea totală pe care acestea o pot furniza.
Situația nu este uniformă în toate regiunile. În Europa de Vest, peste 99% din principalele drumuri ale rețelei TEN-T respectă deja cerințele pentru încărcarea rapidă. La nivelul întregii Uniuni, procentul este de 79%.
AFIR prevede existența unor centre de încărcare la cel mult 60 km distanță pe drumurile principale, fiecare centru trebuind să ofere cel puțin 400 kW putere totală și minimum un punct de 150 kW.
Cele mai multe goluri se găsesc în continuare în Europa Centrală și de Est, dar și în Spania. T&E estimează că instalarea sau modernizarea a doar 70 de centre amplasate strategic ar ridica gradul de conformitate al rețelei principale la peste 90%.
Dintre acestea, șapte ar trebui să se afle în România, 11 în Polonia și 22 în Spania. În multe cazuri stațiile există deja, dar trebuie modernizate pentru a oferi puterea cerută de regulament.
Din punctul meu de vedere, concluzia nu este că Europa are suficiente stații peste tot și că problema este complet rezolvată. Statistic, capacitatea există, însă utilizatorul nu conduce prin statistici. Pentru el contează unde se află stația, dacă funcționează, cât de repede încarcă, cât costă și dacă poate plăti simplu, fără cinci aplicații și tot atâtea conturi.
Prin urmare, infrastructura nu mai pare să fie principala explicație pentru ritmul lent al vânzărilor de electrice. Prețul mașinilor, autonomia reală, costul încărcării publice și nesiguranța programelor de subvenționare cântăresc probabil mai greu. Rețeaua trebuie să continue să crească, dar discuția se mută treptat de la numărul stațiilor către calitatea și amplasarea lor.
Cred că o să fac un experiment cât de curânand în București ca să vă arăt cât de ușor sau cât de greu încarci o mașină electrică. O să fie interesant.
Am luat prima masina electrica acum aproape 4 ani, mica, de oras, incarcam mai mult acasa (80-90%).
Apoi am decis ca e o solutie buna si pentru masina „mare” a familiei si am dat dieselul pe o electrica in Aug 2024.
Pot sa confirm ca intr-un an s-a vazut o crestere substantiala a numarului de staiti de incarcare, acum provocarea este sa le gasesti pe cele cu cel mai bun pret/abatere minima de la traseu/putere de incarcare mare, plus moftul suprem – direct charging 🙂 . Daca in primul an nu plecam la un drum mai lung fara sa am bateria plina (90-100%) acum daca am bateria 50%, mai ales vara, ma urc si plec, plus ca nu am mai incarcat la o priza standard de acasa de nu mai tin minte, pentru ca nu am avut nevoie, si pentru ca am si o retinere sa abuzez instalatiile electrice pe unde merg (sa tragi 10-12h 2,7kW dintr-o priza standard de perete poate supraincalzi o instalatie facuta dupa ureche).
Da, electrica nu este inca idealul absolut dar deja acopera o mult mai mare parte a cerintelor.