
În octombrie vor intra în vigoare noi reglementări UE cu privire la afișarea de reclame și propagandă politică pe rețelele de socializare și alte platforme online. Noile reguli poartă denumirea de Transparency and Targeting of Political Advertising (TTPA) și sunt mult mai dure decât până acum, fiind greu de interpretat și respectat, din spusele Meta. În consecință, compania din spatele rețelelor Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp a anunțat că începând din toamnă nu va mai permite reclame politice plătite pe paltformele sale în Uniunea Europeană. Partidele și persoanele implicate în politică vor putea să posteze în continuare pe rețelele menționate, însă nu vor mai avea posibilitatea de a plăti pentru a-și crește numărul de afișări și interacțiuni.
Meta consideră că noile reglementări sunt mult prea restrictive și că vor afecta relevanța conținutului afișat utilizatorilor, însă momentan nu vede altă soluție decât să sisteze astfel de reclame. Începând din 2018, după scandalul din jurul Cambridge Analytica, Meta declară că încearcă să acționeze cât se poate de transparent, afișând public bugetele și entitățile implicate în afișarea de reclame politice, însă pare că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a se conforma cu noile reglementări. De asemenea, compania menționează reclamele de natură politică sunt esențiale pentru informarea corectă a votanților asupra problemelor sociale majore, dar și pentru crearea unui mediu competitiv, care să funcționeze pentru interesele utilizatorilor.
Sursa: Meta





Participa si tu la discutie!