Micron anunță intrarea în fabricație a SSD-ului 9650 – primul pe interfață PCIe Gen 6 și cu viteze de citire de până la 28 GB/s. Însă nu vă entuziasmați prea tare. Este un SSD destinat exclusiv data centerelor, probabil foarte scump, dar și fără utilitate pentru segmentul consumer. Momentan, nu avem platforme hardware care să-l suporte, nici de la Intel, nici de la AMD, așadar singura sa aplicație este în serverele de înaltă performanță utilizate pentru inteligența artificială.
Acesta utilizează NAND-uri din generația G9 de la Micron, extrem de performante și fiabile, iar pentru a preveni thermal throttling-ul va fi disponibil și cu răcire pe lichid. Este de două ori mai rapid la citire decât SSD-urile PCIe Gen 5, iar la scriere poate urca până la 14 GB/s. Totodată, este optimizat pentru latențe cât mai mici, esențiale în workload-uri AI și aduce o creștere a eficienței energetice de până la 67%. Prețul nu a fost încă dezvăluit, însă, cel mai probabil, va costa cel puțin câteva mii de dolari pe bucată pentru clienții enterprise care vor dori să-l achiziționeze.
Via Tweaktown





Am luat in decembrie un Solid State Drive (SSD) Kingston, DC600M, 7680GB, 2.5″, SATA III, 6Gbps la 6200 RON. Azi e dublu… oare unde ajungem cu preturile astea?
La ce folosești 7-8 TB, lol?
Ala e intr-u server supermicro si e un proxmox pe el cu 9-10 instante. Il folosesc la o grama de chestii: server rustdesk, server fisiere samba, hestiacp, backup la alte servere, mai rulez un manjaro pe el, un pihole, etc. Toate folosesc si acel ssd, si nu e prea mare sa stii, iti poate ramane mic destul de repede daca nu ai grija 🙂