Pentru a nu ramane mai prejos fata de cei de la AMD, nVidia ne-a prezentat propriile noi placi video mobile la CES 2011. Acestea sunt sapte la numar, dintre care cinci sunt incadrate in generatia GeForce 500M, a sasea, cea mai rapida placa video mobila nVidia de pana acum, este lansata in vechea GeForce 400M (brusc n-au mai avut chef de inca o redenumire?).
Ultima este tot un GeForce 400M, insa din gama low end, asa ca oricum nu este interesant. Si am mai remarcat ca site-ul nVidia abunda in greseli cu privire la noile GPU-uri lansate, o parte din informatie devenind astfel incerta.
Dar sa revenim la modelul de top, botezat GeForce GTX 485M. Acesta are la baza un chip grafic GF104 (realizat in procesul tehnologic de 40 nm) cu toate cele 384 Stream Processors active, 32 ROP-uri si 64 unitati de texturare. Frecventele sunt de 575 MHz pentru GPU, 1150 MHz pentru Stream Processors, si 3000 MHz pentru memoria GDDR5 pe 256 bits.
Placa este compatibila DirectX 11, OpenGL 4.1, 3D Vision, SLI, Optimus, PhysX si Cuda. Foloseste o interfata PCI-E 2.0, si are un consum tot putin cam mare, de 100 W (tot modulul MXM). Iar puterea de procesare dezvoltata este de 883 GFLOPS.
In continuare avem GeForce GT 555M, placa video ce are la baza GPU-ul GF106 si este defapt o simpla redenumire a modelului GT 445M lansat in urma cu abia patru luni. Deci are 144 Stream Processors, 24 ROP-uri si tot 24 unitati de texturare. Chip-ul are 590 MHz, Stream Processors-urile urca la 1180 MHz, iar memoria GDDR3 pe 192 bits atinge 1800 MHz. Dispare compatibilitatea SLI, TDP-ul este de 35 W, iar puterea de procesare ajunge la 340 GFLOPS.
GeForce GT 550M este un GF108 (ca in GeForce GT 435) cu frecvente putin mai mari. Mai exact are GPU-ul la 740 MHz, cele 96 Stream Processors la 1480 MHz, iar memoria GDDR3 pe 128 bits la 1800 MHz. In rest include 4 ROP-uri si 16 unitati de texturare, are un TDP tot de 35 W, si putere de procesare de 284 GFLOPS.
GeForce GT 540M si GT 525M sunt GT108-uri cu configuratii similare, dar frecvente in scadere. GT 540M are 672 / 1344 / 1800 MHz, dar TDP tot de 35 W, si o putere de calcul de 258 GFLOPS. In timp ce GT 425M functioneaza la 600 / 1200 / 1800 MHz, generand 23 W TDP la o putere de procesare de 230 GFLOPS.
Si nu in ultimul rand avem GeForce GT 520M, ce foloseste un nou GF119. Acesta are doar 48 Stream Processors, 4 ROP-uri si 8 unitati de texturare. Frecventele sunt bune, la 740 / 1480 / 1600 MHz, insa memoria GDDR3 pierde teren din cauza magistralei pe 64 bits. Toate acestea scad TDP-ul la 12 W, iar puterea de calcul la 142 GFLOPS.
Sub GT 520M a fost acum incadrat noul GeForce G 410M, al carui GPU ar fi tot acest nou GF119. Stim doar ca are 575 MHz si inglobeaza 48 Stream Processors, la 1150 MHz. Memoria GDDR3, pe 64 bits, atinge 1600 MHz. Si am mai avea si o putere de procesare specificata de nVidia la 73 GFLOPS, care pare putin cam mica. Dar de aici incep greselile pe site-ul lor, asa ca orice este posibil. TDP-ul este estimat la 15 W.
Si ar mai fi un GeForce G 315M trecut de nVidia ca placa video mobila noua pe site. Si informatiile aici sunt si mai precare si incerte. Teoretic ar trebui sa foloseasca GPU-ul GT218 (la 606 MHz), cu 16 Stream Processors la 1212 MHz, 4 ROP-uri si 8 unitati de texturare. Sa aiba memorie GDDR3 la 1600 MHz pe 64 bits, si sa fie limitata la DirectX 10.1. Si sa aiba o putere de procesare de… 73 GFLOPS.
Din ce am vazut la CES, Nvidia acorda o atentie deosebita dispozitivelor mobile si ultramobile,un exemplu elocvent fiind telefonul Motorola Atrix cu procesor dual-core Nvidia Tegra 2.
Pai era si timpul sa acapareze o cota din piata ultra-mobila. Spre binele lor pe drumul lung.