Ieri OnePlus a lansat noul lor model in Europa, 6T, iar astazi deja primele unitati au ajuns la cumparatori. Am pus si eu mana pe o bucata si l-am testat vreo cateva ore, cum am facut si cu predecesorul sau, asa ca pot sa va las cateva pareri, in caz ca sunteti in cumpana daca sa-l cumparati sau nu.
OnePlus 6T pleaca de la 549 Euro iar daca folositi acest voucher aveti o reducere de 20 Euro la accesorii (casti, huse, etc.).
Ambalaj si cutie. Telefonul vine si de data aceasta intr-o cutie destul de solida dar e si ambalat suplimentar, intr-o cutie de carton simplu. In cutie gasiti un OnePlus 6T (evident) bine ancorat, un incarcator super rapid (dash charge), un dongle USB-C – jack si un cablu USB Type-C. Plus o husa de silicon.
Ca de fiecare data, OnePlus pune din start o folie pe ecran. Husa de silicon nu e cea mai aratoasa dar protejeaza telefonul inclusiv ecranul, pentru ca are colturile putin iesite in relief.
Constructie. OnePlus 6T se simte foarte bine in mana. Se vede ca e construit bine, pare solid si bine inchegat. Este un telefon mare, destul de lung, dar nu foarte lat, asa ca il poti tine in siguranta cu o mana. Problema apare atunci cand vrei sa ajungi in partea de sus a ecranului, daca n-ai maini suficient de mari.
Spatele, desi e in varianta mata, nu se simte deloc rugos, ci mai degraba tot fin. Asa ca este in continuare un aspirator de amprente.
Display. La fel ca si la 6, avem un display luminos, colorat frumos si care ofera imagini clare. Insa de data asta avem un „breton” mai mic, sub forma unui strop de apa. Este, sincer, primul breton care mi se pare chiar simpatic.
Dar, din nou, daca vreti acesta se poate ascunde din setari.
Din pacate, s-a pierdut LED-ul de notificari iar OnePlus nu vrea nicicum sa dea drumul la Always On Display. Asa ca vei risca sa lasi unele notificari sa zaca mai mult timp necitite. Problema s-ar putea rezolva si cu un simplu LED simulat pe display, avand in vedere ca acesta este OLED.
Touchscreen. Am citit unele pareri cum ca touchscreen-ul are un delay destul de mare, in comparatie cu alte telefoane. Undeva la 100 ms. Pot sa va spun doar atat: in utilizarea zilnica si normala nu o sa-l vezi. Totusi, daca esti foarte pretentios la aspectul asta, atunci cand faci scroll incet-incet s-ar putea sa observi aceasta intarziere. Eu totusi spun ca nu e nimic deranjant de semnalat.
Software si performante. Vine cu Android 9 si se misca super rapid, cum ne-am obisnuit deja. Nu stiu daca varianta cu 8 GB RAM merita neaparat insa o sa va pot spune in vreo luna, dupa ce voi avea chiar eu unul cu 6 GB RAM. Probabil ca nu.
Totusi, am ajuns la concluzia ca nu exista telefon perfect. Asa ca si OnePlus 6T a fost surprins de mine sacadand. Chiar de doua ori. Una foarte mica si in timp ce telefonul facea restore la aplicatii, dar a fost acolo. A doua cand am testat gesturile (cele care inlocuiesc butoanele de home, back si lista de aplicatii), copiate de la iPhone dar nu complet.
Mi-ar placea sa le folosesc dar mi se pare ca mai au de lucru la ele. E bine ca inca poti folosi clasicele butoane.
Senzorul de amprenta in ecran. E neasteptat de rapid si de precis. N-a dat niciodata rateu si in general a fost foarte rapid. Vedeti mai jos o demonstratie. Deblocarea cu fata se face instant.
Camera foto. Este acelasi senzor foto ca si pe modelul precedent, dar au facut progrese pe partea de software. Pe de alta parte, niste developeri au portat Google Camera (GCAM) pe OnePlus 6 si 6T, asa ca acum avem poze si mai bune. Mai jos cateva trei poze comparative. Google Camera chiar face minuni.
Baterie. Ramane un subiect pe care nu-l pot aborda din perspectiva mea, insa niste lucruri sunt clare: bateria sigur e mult mai buna. Are acum 3700 de mAh iar oamenii de pe reddit spun ca reusesc sa obtina intre 7 si 10 ore de Screen on Time.
Bună dimineața. În pachet vine si cu adaptorul de casti (usb-c la jack) . Numai bine
Asa-i. 🙂 Bag si in articol, thx.