Opinie: Google, Apple, Samsung etc – Lasati-ma sa fac poze nereusite!

Pentru ca nu am suficiente date incat sa o pot considera o opinie populara sau nepopulara, ma voi limita la ce am observat eu si de ce nu mi se pare ca ce se intampla merge intr-o directie buna.

Imi place sa fac poze la un nivel amator si n-am avut niciodata un aparat foto. Unealta mea pentru a captura momente a fost mereu telefonul mobil. Arhiva cu poze pe care o am dateaza din 2005 de cand am primit un Sony Ericsson K750i. O parte din arhiva asta e in cloud (ultimii 5 ani) in timp ce continutul mai vechi e salvat in mai multe surse pentru a nu-l pierde.

Se intampla ca de 2-3 ori pe an sa o accesez din varii motive. Cel mai important lucru la aceasta arhiva e ca pozele au fost stocate in formatul original: asa cum au iesit, asa au ajuns in arhiva. Fara filtre, fara editari in Photoshop si alte minuni.

In contextul intregului articol, toate ideile pe care le exprim raportate la fotografie fac referire la pozele facute cu telefonul mobil, pentru consum personal. Nu discut despre fotografie la nivel de arta. 

Pe vremea lui K750i, partea hardware avea o importanta mult mai mare in realizarea unei fotografii reusite decat o are in ziua de astazi. Procesarea software era foarte slabuta si din punctul meu de vedere a prins un avans considerabil incepand cu Pixel 1, iar senzorul IMX363 de pe Pixel 3 a devenit foarte popular si utilizat inclusiv pe Pixel 6a. Partea hardware a ramas neschimbata in timp ce partea software a fost imbunatatita incremental. In testul facut de MKBHD in 2022, pozele facute cu Pixel 6a au fost cele mai apreciate.

Insa aici apar anumite semne de intrebare. In majoritatea cazurilor vorbim despre telefonul cu cea mai buna camera foto, cand de fapt facem referire la cea mai buna camera foto pentru ochii si gusturile noastre. Unii dintre noi apreciaza culorile foarte saturate, altii culori mai sterse care ofera un aspect mai vintage al pozei. Cand vine vorba de nivelul de detaliu insa, acolo pot spune ca poporul este aliniat.

Cu gusturi diferite din partea pietei, anumiti producatori, pentru a fi pe placul poporului, vor ajusta algoritmul software pentru a obtine o imagine care place ochiului si nu neaparat reflecta realitatea. Probabil sunteti familiari cu situatia cand pozati un apus/ rasarit si apoi va uitati la poza iar culorile sunt mai frumoase ca in realitate. Sau daca fotografiati luna cu un telefon care a avut campanie de marketing pentru functia asta si va uitati bine la poza: nu-i exact ca luna pe care o vedeti cu ochiul liber din punct de vedere al texturii sau culorilor. Sau perioada cu filtre pre-aplicate pentru pozele de selfie. O mai tineti minte? Cand toate selfie-urile aveau ten de fresh pornstars as indrazni sa spun. Mai ales in randul tinerilor care aveau o pubertate mai agresiva si aveau mai multe cosuri pe fata si se rusinau de aspect, aceste filtre le crea falsa impresie de gardian.

Astfel, interesul de a obtine o imagine reala a scazut. Majoritatea vor sa faca poze bune pentru a se lauda pe Instagram, Facebook sau alte retele de socializare. Iar poze bune in multe dintre aceste cazuri inseamna culori frumoase, care sa-ti ia ochii si sa adune like-uri si comentarii de parca s-ar oferi sume de bani la fiecare 50 de aprecieri adunate la respectiva poza. Nici nu mai e nevoie sa apelezi la filtrele puse la dispozitie de Instagram ca poza deja pare editata direct de telefon. Pe scurt, interesul si aprecierea pentru continut superficial este alarmant de mare. Ne-am obisnuit foarte mult cu frumosul intalnit in mediul online si ne deranjeaza realitatea, care de cele mai multe ori nu-i perfecta. Pana si pozele realizate in lumina slaba cu telefoane chiar de tip flagship din anii anteriori pareau false: afara era bezna, iar dupa aplicarea procesarii cerul se transforma in unul de apus mult mai luminat decat era cazul, iar cladirile primeau un aspect ingalbenit.

Iar procesarea software care nu mai e neutra, ci urmareste gusturile consumatorilor este responsabila pentru toata treaba asta. De curand a mai primit un nou strat de superficialitate cu ajutorul AI. Poti elimina obiecte din poza, daca cineva a inchis ochii poti sa-i inocuiesti fata cu una din alta poza salvata in cache in care ii are deschisi, etc. La o prima vedere, toate tehnologiile astea par utile si tari, dar nu fac altceva decat sa creeze continut fals din umila mea parere.

Cu totii dorim sa avem poze frumoase, dar in aceiasi masura, la fel ca in orice domeniu, consider ca trebuie sa mai si dam cu capul. Azi-maine nici macar o incadrare buna nu mai e necesara, ca oricum senzorul a capturat mai mult decat vedem noi si indreapta singur poza.

Unde vreau sa ajung este ca avem perceptii diferite legate de definitia frumosului, dar avem nevoie sa si dam gres, ca sa nu ne invatam numai cu partea plina a paharului si sa fim niste copii rasfatati. Sa facem poze nereusite. Poate eram beat cand am facut ultimele 5 poze si peste 3 ani de zile o sa le revad si o sa rad cu prietenii pe seama lor. Nu le vreau alterate. Sa fim lasati sa experimentam, dar ceea ce capturam sa fie cat mai aproape de sursa. Apoi prin aplicatii optionale, third party sa lasam imaginatia sa contribuie. Iar tot acest continut alterat sa fie sub un watermark. Macar pozele pe care le producem noi sa fie autentice, ca oricum restul este alterat atat in bine cat si in rau. Nu toate pozele trebuie sa fie frumoase si reusite, valoarea unora vine din puterea amintirilor pe care o creaza. Iar acum mi-am adus aminte de poza pe care Matteo Scuro (Marcello Mastroianni) o purta cu el in timpul calatoriei din filmul Stanno Tutti Benne.