Într-o lume în care îngrijorările cu privire la schimbările climatice cresc în intensitate, iar resursele naturale devin din ce în ce mai limitate, este esențial să avem dezbateri oneste și să luăm măsuri radicale pentru a proteja mediul înconjurător.
Pornind de la știrea de aici, am preluat discuția în redacția noastră. 🙂 Concluzia de mai jos este una dintre cele la care am ajuns. În acest caz, Alex a fost cel care a expus-o, eu doar am preluat-o.
Iar ideea celor din Stockholm nu este singura de acest gen, pentru că Londra a ales să suprataxeze mașinile care poluează și întră în zona centrală (detalii aici). Iar pentru orizontul de timp 2030 estimez că vor fi mai multe state, nu doar orașe, care vor alege una din cele două metode. Unde mai pui că multe companii auto au anunțat deja că vor stopa producția modelelor pe combustie internă.
O opinie (ne)populară, dar demnă de luat în considerare, este aceea cum că primul pas ar trebui să fie făcut de companiile private și instituțiile statului în ceea ce privește renunțarea la motorizările termice în favoarea alternativelor ecologice.
Într-o statistică disponibilă pe internet putem vedea că 48% din tot CO2 emis de mașinării de tot felul vine de la autovehicule și minibusuri, restull fiind asimilat companiilor de transport – fie pe aer, apă, șosele sau cale ferată.
Companiile de transport și instituțiile statului au o influență semnificativă asupra societății. Prin luarea măsurii de a renunța la vehiculele cu motoare termice, ele pot deveni un exemplu pentru toți ceilalți. Această acțiune poate motiva și inspira oamenii să își schimbe propriile alegeri în ceea ce privește vehiculele, promovând utilizarea alternativelor ecologice, precum mașinile electrice, bicicletele sau transportul în comun.
Gândiți-vă cum ar fi ca administrațiile publice, fie ele locale, naționale sau internaționale, sau companiile de transport, să poată achiziționa (aproape) exclusiv mașini EV, să folosească doar soluții verzi pentru transportul produselor, personalului sau a documentelor proprii – trenuri, autobuze sau autovehicule electrice! Practic, cele mai multe din emisiile poluante s-ar putea rezolva așa.
Bineînțeles că nu ar fi o soluție deloc simplă, pentru că este nevoie de investiții majore în infrastructură, iar toate acestea costă și durează mult, dar nu ai mai putea spune că marii poluatori sau aleșii tăi nu sunt exemple pentru tine.
Chiar dacă investiția inițială în vehicule electrice sau alte alternative ecologice poate fi mai mare, companiile private și instituțiile statului pot obține economii semnificative pe termen lung. Mașinile electrice, spre exemplu, au costuri de întreținere mai scăzute și necesită mai puțină energie pentru a funcționa. În plus, scăderea prețurilor bateriilor și creșterea eficienței vehiculelor electrice fac ca acestea să devină din ce în ce mai accesibile. De asemenea, bugetele lor pot fi mai ușor modelate pentru a suporta costurile inițiale, față de cele ale cetățenilor.
Știu că nu trăim într-o lume ideală, prin urmare nu mă aștept la asemenea schimbări de pe o zi pe alta și nici nu sunt naiv să cred că doar aceste măsuri pot fi luate pentru a scădea poluarea. Dacă normele tehnice nu ar mai fi fentate în continuu – vezi cum iau unii ITP-ul la noi -, dacă s-ar interzice folosirea autovehiculelor sub norma Euro 4, dacă mașinile managerilor din firmele de stat sau private ar fi exclusiv EV sau dacă toate livrările de cumpărături s-ar face exclusiv cu mașini EV și doar la lockere speciale (să nu mai fie nevoie de 20 de drumuri la 20 de adrese diferite), toate acestea ar convinge mai multă lume să treacă la alternative electrice.
Deși opinia de a renunța la motorizările termice poate părea nepopulară sau chiar utopică, această schimbare este esențială pentru a proteja mediul înconjurător și pentru a asigura un viitor mai durabil. Companiile private și instituțiile statului trebuie să fie liderii în această tranziție către alternative ecologice, oferind un exemplu pentru societate, economii financiare pe termen lung, diversificare a surselor de energie și îmbunătățirea calității vieții.
PS: Câștigați amândoi, tu și Darius, dacă vei cumpăra o Tesla prin linkul lui de recomandare. Detalii aici.