Sună ciudat, pentru că Google este companie americană. Te-ai fi așteptat ca Huawei sau Honor să aibă aceste probleme, nu Big G!
Cu toate acestea, decizia finală emisă de Comisia pentru Comerț Internațional (ITC) spune că Google a „încălcat secțiunea 337 din Actul Tarifar din 1930, astfel cum a fost modificat, prin importul, vânzarea pentru import sau vânzarea în Statele Unite după importul anumitor playere și controlere audio, componente ale acestora și produse care le conțin, care încalcă una sau mai multe revendicări ale anumitor brevete.
Cele cinci brevete aparțin producătorului de difuzoare Sonos, compania care produce sisteme audio. Decizia obligă Google să oprească fabricarea și livrarea produselor din străinătate și importate în statele care încalcă brevetele Sonos. Acestea includ difuzoarele Nest, dispozitivele Chromecast și smartphone-urile Pixel.
Dispozitivele care încalcă drepturile de autor vor fi interzise de la intrarea în SUA în următoarele două luni, în funcție de rezultatul unei revizuiri prezidențiale. Președintele Biden ar putea exercita dreptul de veto asupra acesteia. Deși o astfel de acțiune a unui președinte în exercițiu este rară, s-ar putea să vă amintiți că în 2013, președintele Obama a pus veto la interdicția comercială ITC împotriva iPhone 4 și a unor iPad-uri care a fost rezultatul unui proces intentat de Samsung. Google ar putea scăpa de interdicție făcând modificări software-ului său.
Sonos a dat în judecată Google în 2020, după ce a spus că acesta din urmă a profitat de parteneriatul său pentru a folosi proprietatea intelectuală a Sonos pe produsele Google. Printre aceste brevete se numără unul care permite difuzoarelor Sonos să se conecteze wireless. Google, așa cum v-ați aștepta să facă, a negat afirmațiile.
Părerea mea este că, fie de bună-voie, fie cu ceva imbold de la Administrația Prezidențială, Google și Sonos o vor da la pace. Bineînțeles, vor ajuta anumite redevențe pe care primii le vor plăti… Money talks!