Printr-un comunicat de presă, Serviciul pentru Telecomunicații Speciale anunță că vom putea descărca online certificatul digital COVID, de platforma https://certificat-covid.gov.ro, începând de mâine, 1 iulie 2021.
Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea de urmat pașii de mai jos:
1. Autentificarea pe platformă, pe baza unei adrese de e-mail.
2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.
3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.
4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.
5. Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit. Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
6. În funcție de categorie, se completează:
– Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
– Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
– Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
7. Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
8. Ulterior, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.
Este important să rețineți că acesta nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecțiune sau dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică.
Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat și din Aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate și au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziție de STS, astfel încât cetățenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.
Pentru verificarea, la intrarea în țară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliția de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile și 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicația „CoronaScan”. La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât și tipărit pe hârtie.
Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice.
Problema e că e cam degeaba. Deși UE a votat aceasta platformă, tot UE a hotărât că acestui buletin sa nu-i adăugat sau modificat nimic. Insa Grecia, deși vii cu test negativ sau buletin care atestă că ești vaccinat sau ai avut covid, la intrare in țara lor îți face test rapid de covid. Prostie
A fost eroare de traducere de la ambasada Romaniei in Grecia.
Functioneaza. Am intrat astazi 1.07, ora 8.25, am oferit datele de identificare si in aproximativ 2 minute am primit mail de confirmare a emiterii certificatului si l-am si downlodat.
Persoanele care au trecut prin boala si care, dupa cele 14 zile, si-au continuat activitatea, pot intra in posesia acestui certificat? Mentionez ca nu este vorba de nici un alt test decat cel facut de DSP pentru depistarea Covid.
verifica pe site la STS, ca este un comunicat complet