Până la sfârșitul anului, memoriile RAM de tip DDR3 și DDR4 vor fi retrase din oferta marilor jucători din industrie, iar producția va fi complet sistată. Datorită profitabilității reduse și a cererii în scădere de astfel de module RAM, Samsung Electronics, SK Hynix și Micron pregătesc migrarea completă a liniilor de fabricație spre DDR5 și HBM. Prin urmare, spre sfârșitul anului, am putea asista la o criză de stocuri de memorii DDR4, dar și la creșteri substanțiale de prețuri. Industria PC-urilor încă depinde într-o foarte mare măsură de memoriile DDR4, iar până la preluarea producției de către companiile mai mici din China ar putea trece o perioadă lungă de timp.
În prezent, prețurile pentru DDR3 și DDR4 sunt în cădere liberă, ajungând foarte aproape de minimele istorice, însă DDR5, cu toate că nu se bucură de o rată de adopție prea mare, începe din nou să se scumpească. Deși decizia marilor producători de a nu mai produce memorii RAM DDR3 este de înțeles, sistarea pentru DDR4 este una cel puțin bizară, standardul fiind în continuare dominant în cazul PC-urilor. Ca să vă faceți o idee despre cât de popular a rămas standardul precedent, 4 din top 10 cele mai vândute kit-uri de RAM de pe PCGarage sunt de tip DDR4.
Via Techspot
Băbăiete….Procesoarele le taie, memoria o mazilesc, placile video noi sunt la pret de automobil second hand ….parca vad ca in 5 ani de zile muta toata sandramaua in cloud ( ca pe parte de GPU or facut deja pasii) si te forteaza sa le platesti abonament lunar ca sa folosesti PCul. Ii un fel de backward evolution. Sau … o sa ai de ales … iti cumperi masina sau PC.
Ferească Dumnezeu la ce ciudatenie asistăm….Chiar că evoluam fix invers…..