Radeon RX 6500 XT nu pare să fie la mare căutare. Având doar 4 GB VRAM cu bus de 64 biți, noua placă entry level oferă performanțe foarte proaste, fiind mai slabă chiar și decât Radeon RX 580 de acum 5 ani. A fost prezentată de AMD drept o placă de gaming 1080p, însă cu greu reușește să mențină framerate-uri jucabile în titlurile recente. Nici măcar minerii nu se îngrămădesc s-o cumpere, fiind incompatibilă cu mining-ul de Ethereum din cauza memoriei RAM de doar 4 GB.
Recent am aflat că Radeon RX 6500 XT trebuia să fie un GPU de notebook-uri, însă AMD a vrut să profite de criza de plăci video și a readaptat repede design-ul pentru a-l face compatibil cu sistemele desktop. Este singura placă video pe care o găsiți la prețul recomandat de producător sau pe aproape, însă nici așa nu-și merită banii. Singura placă video de buget decentă este NVIDIA RTX 3050. Are la bază GPU-ul GA106, 8 GB VRAM, performanțe de GTX 1660 și tehnologiile raytracing și DLSS. Însă pe aceasta din urmă n-o s-o găsiți prea curând la prețuri normale.
Via Techspot
Asa este, din pacate AMD a ales sa puna un chip foarte mic de laptop pe 6500, rezultatul fiind deplorabil. Unele persoane comenteaza ca special a facut asta ca sa dea o gura de oxigen in entry level gaming, ca nu-i buna la minat. Ceva mai buna varianta Nvidia 3050, dar cum bine s-a spus va avea preturi mult umflate si in mare masura va fi nejustificat de scumpa peste tot. Nu se anunta un an mai usor , odata ce TSMC a anuntat cresterea pretrurilor la chipseturi cu 20%. Probabil de asta abia aparute, au si disparut din magazinele online in secunda doi.