Razer are o pereche noua de casti denumita Kraken X. A ajuns si la mine la test si o sa va spun impresiile despre acest model intr-un mod cat mai obiectiv. Sunt niste casti cu un pret decent care s-ar putea sa multumeasca pe toata lumea.
Razer exceleaza din punctul meu de vedere cand vine vorba de tastaturi si mousi. Castile Razer sunt mai deosebite deoarece sunt gandite mai mult pentru gaming si mai putin pentru muzica. Am observat asta in cei aproape 10 ani de cand scriu aici.
Kraken X nu fac nici ele exceptie de la aceasta regula si sunt axate foarte mult pe gaming si multiplatforma. Ele au fost concepute sa fie cat mai usoare, sa ofere un sunet 7.1 cat mai bun, sa fie confortabile si sa ruleze pe orice platforma.
Si chiar le-a iesit. Kraken X exceleaza fix la capitolele cu care Razer arunca aceste casti pe piata. Daca in mod normal textele de marketing sunt niste vrajeli, in cazul de fata sunt pe bune. De fapt nu sunt vrajeli, castile nu se dau drept ceva ce nu sunt.
In primul rand design-ul lor este unul simplu in buna traditie a companiei. Mi se par mai fragile decat alte casti de la ei, insa nu este ceva deranjant. Cumva trebuia sa le faca mai usoare si mai confortabile. Probabil asta a fost solutia. Repet, nu este ceva deranjant, insa eu care am avut contact cu multe casti Razer am simtit imediat diferenta.
Da, sunt foarte usoare si foarte confortabile. Buretii sunt dintr-un material ce imita pielea si au memorie, presiunea nu este deloc una mare si poti sta linistit cu castile pe cap 4-5 ore de gaming fara sa te deranjeze.
Izolarea fonica nu este una stralucita. Auzi bine sunetul din exterior atunci cand nu asculti muzica. Din pacate sunetul este redat destul de puternic in exterior atunci cand asculti muzica sau te joci.
Microfonul este unul fix, flexibil. Nimic de reprosat. Se aude bine pe Discord, nu am avut plangeri. Mi-ar fi placut totusi sa il pot strange cumva sau sa fie detasabil. E o chestie de gusturi aici.
Pe casca stanga ai si butonul de mute si potentiometrul pentru volum. Ma bucur ca nu sunt pe fir. Fiind intr-un loc fix o sa le gasesti de fiecare data.
Cablul are o lungime de 1.3m, dar mai primesti un prelungitor care iti ofera si jack pentru microfon. Castile au difuzoare de 40mm si promit un sunet 7.1, din software evident.
In jocuri este excelent, acel 7.1 virtual functioneaza bine. Pentru mine Razer este un fel de Apple al perifericelor. Fac minuni cu softul si asta conteaza mult.
Kraken X se aud bine in jocuri si avantajul lor este ca le poti folosi pe orice platforma: PC,PS4, XBOX One, Nintendo Switch. Este un mare avantaj pentru cineva care are si consola acasa.
Sunt casti foarte bune pentru gaming, senzationale din punct de vedere al confortului oferit si al sunetului. Dar repet, daca din cand in cand asculti si muzica s-ar putea sa nu iti placa atat de mult decat daca te pricepi foarte bine sa le configurezi.
este posibila utilizarea lor si pe windows 7 ? intreb deoarece driver-ul este disponibil doar pentru windows 10 64 bits
Teoretic da. Practic, de ce mai folosesti Windows 7?