Am remarcat in ultima vreme ca telefoanele de buget au avansat foarte mult. Deja putem sa le comparam cu flagship-uri de acum 2 ani. De asemenea, multe persoane au inceput sa nu mai ia in calcul un telefon de top atunci cand se gandesc sa isi schimbe telefonul. Majoritatea au inceput sa se orienteze catre zona de mijloc, acolo unde raportul dintre pret si performanta este foarte bun. Probabil ati observat si voi ca un telefon considerat high end are o valoare mult prea mare fata de ceea ce ofera. De aceea au inceput sa apara foarte multe telefoane accesibile si cu dotari foarte bune. Putem sa dam exemple foarte multe din China, insa sunt modele mai putin cunoscute. Honor 7 Lite este un astfel de telefon, dar produs de un brand de renume, cu pret accesibil si dotari foarte interesante.
Specificatii
- Procesor: HiSilicon Kirin 650 octa core
- Display: 5.2 inch Full HD
- Memorie RAM: 2GB
- Memorie stocare: 16GB
- Camera foto: 13MP cu HDR, filmare Full HD si camera frontala de 8MP
- Baterie: 3000 mAh
- Greutate: 156 de grame
- Grosime: 8.3 mm
- Sistem de operare: Android Marshmallow
Design
Sa va spun cateva vorbe despre unul dintre cele mai frumoase telefoane de buget. Da, Honor 7 Lite mi se pare unul dintre cele mai reusite modele. Nu zic cel mai reusit deoarece gasim modele cu un design mai bun, insa de cele mai multe ori tine si de gusturi. 7 Lite are o constructie inedita care te face sa te intrebi de fiecare data cand il iei in mana daca este plastic sau metal. Le are pe amandoua, fiind un design unibody, s-a optat pentru plastic in zonele unde sunt amplasate antenele si metal in rest.
Cea mai mare parte din spate este metal, insa marginile si zonele superioare/inferioare sunt din plastic. Dar si acel plastic a fost tratat incat sa para metalic la atingere. Exact cum a procedat LG pe G5. Este foarte placut la atingere si are o forma compacta, usor de tinut cu o singura mana. Pe partea din fata este sticla de sus pana jos, nimic iesit din comun. Butoanele de navigare sunt virtuale.
Pe spate este amplasat si senzorul de amprenta. Nu stiu din ce generatie face parte, insa un lucru este clar: este mai rapid si mai precis decat senzorul de pe iPhone 6S. Mi-a recunoscut amprenta din prima de fiecare data. Pe iPhone 6S sunt nevoit sa sterg des butonul sau sa introduc PIN-ul.
Pe lateralul din dreapta sunt amplasate butoanele de volum si power, sus este jack-ul pentru casti, in lateralul stanga sertarul pentru SIM, iar pe buza de jos grila pentru difuzor si micro USB-ul. Ma declar foarte incatat de design. Este un telefon care merita respect la acest capitol chiar si de la jucatorii din liga superioara precum S7, iPhone 7 sau HTC. Honor 7 Lite nu arata deloc ca un telefon de buget.
Display
Probabil ati citit deja specificatiile telefonului, altfel va puneam sa ghiciti rezolutia ecranului. Probabil toti va gandeati la rezolutia 720P, insa nu este deloc asa. Pe acest ecran de 5.2 inch s-a ales un panou IPS cu rezolutie Full HD. Este un ecran bun care ofera culori naturale si o calitate deosebita. Totul se vede superb pe el, insa sunt convins ca si interfata proprierata Huawei il ajuta in unele aspecte. Deoarece, la o analiza mai atenta, am observat ca luminozitatea nu este deloc cea mai puternica. Mi-au trecut suficiente telefoane prin mana ca sa am un grad de comparatie. S-a sacrificat luminozitatea ecranului pentru a oferi rezolutie Full HD si ca autonomia sa ramana una crescuta. Sunt convins ca daca faceau ecranul mai luminos, atunci autonomia ar fi avut de suferit.
Difuzor
Acesta este amplasat pe buza inferioara si este usor de acoperit cu palma atunci cand te joci. Am specificat acest lucru la toate telefoanele ce au difuzorul in acea zona. Calitatea audio nu este una surprinzatoare, insa se aude suficient de tare si de clar. Nu distorsioneaza nici la volum ridicat. Nu am ce sa ii reprosez. Din pacate, si am observat asta la orice telefon al companiei, sunetul oferit in casti este slabut. Daca esti pasionat si vrei un sunet clar si puternic in casti, atunci nu ti-l recomand. Insa daca nu pui accentul pe asta nu ai de ce sa-ti faci griji. Apropo, nu sunt oferite casti la pachet.
Camera foto
Am facut cateva capturi cu ea. Cei 13MP sunt suficienti in orice conditie, la fel si filmarea la rezolutie Full HD cu 30FPS. Parca mergea un 60FPS, dar este bine si asa. Ce am remarcat ciudat este ca la frig, cum a fost in ultima vreme, framerate-ul camerei scade foarte mult pentru cateva secunde, iar mai tarziu isi revine. In rest, calitatea pozelor este foarte buna, chiar surprinzatoare pentru acest nivel de pret. Filmarile, chiar daca au doar 30FPS, se vad foarte bine! Felul in care isi regleaza luminozitatea si contrastul atunci cand filmezi m-au impresionat placut. Ca dovada am lasat cateva mostre aici. Pozele si filmarile vorbesc de la sine.
Peformante
Fiind un telefon de buget nu ne putem astepta la scoruri astronomice in AnTuTu, insa asa cum spus si la inceputul review-ului, telefoanele de buget au evoluat foarte mult. Te poti juca fara probleme orice joc vrei tu pe acest telefon. Va rula fara lag chiar si Asphalt. Eu am scos un scor de 53.518 puncte, foarte bun pentru un telefon de 800 lei.
Interfata Emotion UI 4.1 instalata pe Honor 7 Lite mi-a pus cateva semne de intrebare la inceput, insa dupa ce am inceput sa ma joc cu telefonul cateva zile si m-am obisnuit cu ea, mi-am dat seama ca nu ingreuneaza deloc telefonul. Este foarte rapid prin meniu-uri, trecerea printre aplicatii se face aproape instant, iar navigarea pe internet sau pe retelele de socializare nu pune nici un fel de probleme.
Memoria RAM de 2GB isi arata limitarile doar atunci cand deschizi foarte multe aplicatii si uiti sa le inchizi. Stim ca Android-ul este mancator de RAM, deci o versiune cu 3-4GB de RAM era fantastica. Dar atunci nici pretul nu mai era atat de mic. Corect?
Sistem de operare
Ruleaza fara probleme Android Marshmallow si cred ca va primi update la Nougat cat de curand. Peste Android s-a aplicat interfata proprietara EMUI 4.1 care face telefonul sa arate intr-un mare fel. Interfata imi este draga inca de la Huawei P7, primul model al companiei pe care l-am testat. De atunci am urmarit cu drag evolutia ei si imi place unde a ajuns.
Toate aplicatiile sunt pe ecranul principal si le poti aranja dupa bunul plac. Nu are un meniu pe care il deschizi si nici sunt sunt foarte multe aplicatii instalate. Pachet-ul Google este oferit din start, insa am apreciat aranjarea lor in foldere. Pe langa pachetul clasic Google vom mai gasi un folder cu instrumente, altul cu aplicatii de top si 3 jocuri. V-am facut poze ca sa vedeti exact. In rest mai are doar o aplicatie de sanatate, un pachet de teme si manager pentru telefon. Simplu, doar lucruri de baza, iar ce nu ai nevoie poti sterge fara probleme. In meniul de setari poti cauta rapid ce setare doresti, senzorului de amprenta i se pot atribuii diferite functii atunci cand este atins, iar daca doriti widget-uri aveti la dispozitie o gramada.
Autonomie
Bateria de 3000 mAh este destul de mare, insa nu am intalnit nici un telefon care sa reziste mai mult de o zi. Doar cele cu baterie mai mare de 5000 mAh. Honor 7 Lite rezista fara probleme de dimineata pana seara utilizat intr-un mod agresiv. Chiar si daca nu il abuzezi prea tare vei fi nevoit sa il bagi la incarcat.
Concluzie si pret
Honor 7 Lite este un model care mi-a intrecut toate asteptarile. Este un telefon echilibrat ce poate fi utilizat in aprope orice scop. Este suficient de performant pentru orice activitate si nu trebuie sa iti faci griji ca se va bloca. Camera foto mi-a placut cel mai mult impreuna cu design-ul. La aceste 2 capitole exceleaza de minune. Ma pot plange de un singur lucru si acesta destul de banal: vibratiile. Sunt cam zgomotoase. Intr-o sedinta vor fi foarte deranjante.
Honor 7 Lite costa la eMAG 839 de lei in versiunea negra. Noi l-am testat in alta versiune de culoare, insa nu asta este important. Important este ca la acesti bani primesti un telefon complet, corect din punct de vedere al dotarilor, si peste multe alte telefoane din acest segment de pret.
Honor 7 lite e, de fapt, versiunea Honor a lui P9 lite, dar cu vreo 200 de lei mai ieftin! 🙂
e foarte ok pentru acest pret, insa inca 1GB RAM nu cred ca ar fi crescut foarte mult costurile
L-am luat de pe Emag cand a fost ziua lor cu 700 lei telefonul merge perfect.A aparut si update pentru el acum are nivelul de securitate 1 decembrie 2016.
Dacă avea Snapdragon 625+1GB RAM pe la 1000 de lei putea intra tare pe piață. Aşa, există Xiaomi Redmi 4 Prime sau Redmi Note 4 dacă vrei ceva mai mare. Nu-i o opțiune de luat în calcul, cel puțin pentru mine.
I-au „facut” pe Samsung cu al lor A5 (2016) la pret, poate cu un minus la design, performanta fiind, cred, comparativ egala.
Foarte bun.Mirror share merge direct pe smart lg și pe dongle miracast chinezesc de pe aliexpress la tv led simplu.
arată bine are dotări de azi, nu costă mai mult decât e cazul, numai bun de cumpărat dacă ai nevoie să îți schimbi smartphone-ul