A sosit momentul să vedem rezultatele ultimului nostru sondaj de anul trecut. 🙂
Așa după cum am mai scris, acum patru ani, șase din zece mașini ale voastre erau pe motorină, dar a trecut destul timp peste acel moment ca să putem vedea ce trend avem acum.
De data aceasta, doar 51% dintre voi ați votat pentru motorină, în timp ce benzina e preferată de 26%, adică cam tot de atâția câți au fost și în 2022. Cei care conduc mașini pe GPL au crescut cu 3% și sunt 8% din total, iar EV conduc 7% (mai mult decât dublul celor de atunci!).
Dacă acum patru ani nu aveam decât 2% care au optat pentru hybride, acum sunt 7%, iar cei cu plug-n sunt 1%, față de 0% anterior.






Participa si tu la discutie!