Nici nu am apucat bine să primim la teste primele modele cu Snapdragon 8 Gen 1, că deja a fost anunțată data la care va fi disponibil Gen 1 +!
Noul chipset ar urma să ajungă pe piață în mai, la mai puțin de jumătate de an de la lansarea primului și va fi litografiat prin procesul de 4nm al TSMC.
Snapdragon 8 Gen 1+ nu se anunță, cel puțin la nivel de zvon, cu prea mari inovații față de Gen 1. Notabil ar fi doar că am putea vedea o creștere la frecvența de funcționare. Și mai interesant ar fi că Samsung nu va mai fi producătorul agreat, ci TSMC! În esență, asta ar putea înseamna consum mai mic și răcire mai bună.
Deși nu s-au anunțat telefoanele care vor fi echipare cu acesta, pare că în pole-position vor fi producătorii chinezi – OnePlus, Xiaomi și Motorola.
După câteva zile de utilizare a unui smartphone cu Gen 1 mă declar încântat de felul în care se comportă, așa că sunt extrem de curios de noua generație.
Sursa: gsmarena.com
Nu sunt sigur că această cursă de a scoate produse noi unul după altul la așa intervale scurte este sănătos.
Nici eu nu cred ca sunt destule motive de un update. Dar, daca ei fac asta, ce sa zic. Cred ca e mai mult vorba despre marketing.