Reluăm subiectul, după 2021, 2022, 2023 și 2024. Mai ales că este început de an, iar multe companii au setat deja o regulă pentru angajații lor.
Tot mai multe companii au decis, la nivel global, să recheme oamenii la birou, iar asta se va întâmpla și pe la noi, în curând. Rămâne de văzut câte firme vor face pasul acesta complet, ca și Amazon, sau parțial, și, mai ales, de când.
Momentan, la noi, văd că încă suntem într-o perioadă de lucru hibrid, ceea ce permite o flexibilitate mai mare atât companiilor, cât și angajaților.
Prin urmare, haideți să vedem cum stați voi cu munca de la birou sau de acasă. 🙂
- Lucrez în mod hibrid 47%, 48 votes48 votes 47%48 votes - 47% of all votes
- Lucrez doar de acasă 30%, 31 vote31 vote 30%31 vote - 30% of all votes
- Lucrez doar de la birou 23%, 23 votes23 votes 23%23 votes - 23% of all votes
Lucrez doar de acasa, atata vreme cat mai am flexibilitatea asta (doritorii pot merge la birou).
Pe lângă sociopații ce țin morțiș să-și admire sclavii cum trudesc pe plantație mai există și acele specimene retrograde care au senzația că nu există dacă nu sunt văzute de alții, cică simt nevoia să „socializeze”, să se amușine cu alții la subraț prin metrou ori să stea cu orele în trafic la semafoare, sau să li se facă capul calendar cu aventurile la oliță ale pruncului colegei. Așadar munca de acasă e pe cale să dispară, lecția pandemiei nu a fost asimilată.
Doar de la birou. Nu am avut optiunea nici in pandemie. Lucrez intr-un depozit.