Suficient oxigen pentru a susține 8 miliarde de oameni timp de 100.000 de ani, ca să fim mai exacți.
Iar cum Selena este corpul ceresc cel mai la îndemână pentru a fi colonizat, lucru certificat încă de acum 13 ani de către NASA, mă aștept ca descoperirea să accelereze proiectele viitoare. În fapt, există deja pusă pe masă dilema cu privire la felul în care un astfel de proces ar afecta rasa umană, pe termen lung, nu-i așa?
În octombrie, Agenția Spațială Australiană și NASA au semnat un acord pentru a trimite pe Lună un rover de fabricație australiană în cadrul programului Artemis, cu scopul de a colecta roci lunare care ar putea furniza în cele din urmă oxigen respirabil pe Lună. Deși Luna are o atmosferă, este foarte subțire și este compusă în principal din hidrogen, neon și argon. Nu este genul de amestec gazos care ar putea susține mamiferele dependente de oxigen, cum ar fi oamenii.
Acestea fiind spuse, există de fapt mult oxigen pe Lună. Pur și simplu nu este sub formă gazoasă, însă. În schimb, este prins în interiorul regolitului – stratul de rocă și praf fin care acoperă suprafața astrului. Dacă am putea extrage oxigenul din regolit, ar fi suficient pentru a susține viața umană pe Lună, spune studiul recent.
Oxigenul poate fi găsit în multe dintre mineralele din pământul din jurul nostru. Și Luna este făcută în mare parte din aceleași roci pe care le veți găsi pe Pământ (deși cu o cantitate puțin mai mare de material care a provenit de la meteori).
Minerale precum siliciu, aluminiul și oxizii de fier și magneziu domină peisajul Seleneu. Toate aceste minerale conțin oxigen, dar nu într-o formă pe care plămânii noștri o pot accesa. Rezultatul este o matrice de minerale care nu erau prezente în rocile originale. Solul Pământului este impregnat cu caracteristici fizice, chimice și biologice remarcabile. Între timp, materialele de pe suprafața Lunii sunt practic regolit în forma sa originală, care este format din aproximativ 45% oxigen. Dar acel oxigen este strâns legat de mineralele menționate mai sus. Pentru a rupe acele legături puternice, trebuie să facem ceva efort.
Extragerea oxigenului din regolit ar necesita, de asemenea, echipamente industriale substanțiale. Mai întâi ar trebui să transformăm oxidul de metal solid în formă lichidă, fie prin aplicarea căldurii, fie căldură combinată cu solvenți sau electroliți. Avem tehnologia pentru a face acest lucru pe Pământ, dar mutarea acestui aparat pe Lună – și generarea de energie suficientă pentru a-l rula – va fi o provocare puternică.
Fiecare metru cub de regolit lunar conține în medie 1,4 tone de minerale, inclusiv aproximativ 630 de kilograme de oxigen. NASA spune că oamenii trebuie să respire aproximativ 800 de grame de oxigen pe zi pentru a supraviețui. Deci 630 kg de oxigen ar menține o persoană în viață timp de aproximativ doi ani (sau puțin peste).
Acum să presupunem că adâncimea medie a regolitului de pe Lună este de aproximativ zece metri și că putem extrage tot oxigenul din acesta. Aceasta înseamnă că primii zece metri ai suprafeței Lunii ar furniza suficient oxigen pentru a susține toate cele opt miliarde de oameni de pe Pământ pentru aproximativ 100.000 de ani.
Acum, rămâne să vedem cine revendică primul proprietatea asupra acestor rezerve, dintre statele lumii. Știu, exist
Sursa: theconversation.com
Gabi Ene a zis
Acum daca stim ca putem coloniza luna, putem distruge mai repede pamantul… spor la lucru.Putin o fi aflat ? :)) Fereasca sa se mute omul pe luna…
Adrian Cojocaru a zis
Numai la distrugere va gîndiți oameni prosti și nebuni.
Eu cred ca va fi bine si frumos sa colonizam alte planete chiar dacă unii oameni au rămas animale
Piuir a zis
Sunt teorii frumoase. Sa zicem ca avem oxigen. Ne lipseste apa asa cum e pe pamant, temperaturile variaza intre valori insuportsbile pentru om. Faptul ca am putea tine acolo o mica colonie e departe de a coloniza in totalitate satelitul. Foarte departe. Dar trebuie sa incepem de undeva. Momentan distrugem pamantul si nu ne mai ajunge. Ar cam trebui sa gasim si alte planete. Personal cred ca mai trec 1000 de ani pana sa calatoreasca omul in spatiu spre casa lui de vacanta de pe alta planeta.