Probabil cea mai asteptata strategia a acestui an a fost Supreme Commander. Creat de studourile Gas Powered Games, reprezinta renasterea si reactualizarea vechiului Total Annihilation, RTS care a impresionat mult in 1997 cand a aparut si la inaltimea caruia incearca sa se ridice si Supreme Commander.
Primul lucru care frapeaza este dimensiunea jocului, acesta venind pe un DVD dual layer si ocupand undeva la 8.5 GB pe HDD. Dar uitam repede acest fapt imediat ce ne gasim in joc. Suntem intampinati de un filmulet de introducere foarte bine realizat, care ne dezvaluie povestea si ne prezinta cele trei tabere. Din pacate acesta este singurul film cu adevarat impresionant, celelalte, desi cu aceeasi calitate grafica, sunt prea cuminti pentru a trezi interes.
Dupa care suntem aruncati in meniu care, similar multor altor jocuri de ultima generatie, este suprapus unei animatii din joc. De aici putem opta pentru campania single player, multi player, skirmish, tutorial, cat si o pleiada de extra-uri si optiuni. Singleplayer-ul ne imbie cu trei campanii, dandu-ne astfel ocazia sa jucam cu fiecare din cele trei tabere: United Earth Federation (UEF), Cybran Nation si Aeon Illuminate. Iar la alegerea uneia dintre ele, avem parte de un filmulet propriu, un fel de geneza.
Cele trei campanii sunt scurte daca e sa ne luam dupa numarul de misiuni (cate sase la fiecare), dar lungi ca timp de joc. Fiecare misiune dureaza ore bune, mai ales daca nu ne folosim de accelerarea timpului, si este alcatuita din mai multe submisiuni succesive. Din pacate insa cele trei campanii sunt independente intre ele, prezentand trei variante ale actiunii, si un un singur fir epic cum este cazul strategiilor de la Blizzard. Telul suprem este de a domina celelalte doua rase, iar reusita se invarte in jurul aceluiasi obiect, tunul Black Sun creat pe Pamant. Acest tun trebuie fie construit de United Earth Federation pentru a distruge planetele inamice, fie capturat de Cybran Nation pentru a elibera toti cyborgii sau de Aeon Illuminate spre a raspandi “calea cea dreaptaâ€. Iar la sfarsitul campaniilor mai avem parte de cate un film, ce ne arata acest tun cum trage, semnaland victoria taberei respective si terminarea „razboiului infinit”.
Cei ce au jucat Total Annihilation vor recunoaste imediat sistemul de joc, cu commander-ul suprem ce nu trebuie sa moara si ce poate construi singur toata baza. La fel ca in predecesorul sau, avem doua resurse, masa si energie, ce sunt exploatate de cladiri specifice. Si spre deosegire de alte strategii, resursele nu se aduna, ci functioneaza pe sistemul de upkeep.
Commander-ul (sau ACU-ul – Armored Command Unit – cum este prescurtat) poate pentru inceput sa construiasca prima generatie de turete, prima generatie de cladiri de resurse, si fabrici de sol, aer si apa. Aceste fabrici se upgrade-eaza pana la nivelul 3, la fiecare nivel punand la dispozitie noi unitati, mai puternice, si constructori pentru cladiri avansate. Un constructor de nivel mai mare are capacitatea de a crea si orice cladire de nivel inferior. Iar cel de nivel 3 (deci maxim) poate realiza si cele trei unitati speciale, de nivel 4, unitati foarte lent de construit, dar foarte puternice.
Un al doilea aspect negativ (dupa campaniile independente) este dat de paralelismul strans intre cele trei rase. Cladirile sunt aceleasi, doar ca arata altfel, unitatile sunt aproximative. Doar pe ici pe colo lipseste o cladire, e o unitate in plus. Difera cu adevarat cele trei unitati finale, despre care o sa detaliez mai tarziu.
Grafica jocului este foarte ingrijita si bine realizata. Insa parca putin cam sumbra, nu foarte viu colorata. Ne putem apropia destul de mult de unitati prin intermediul zoom-ului, dar si mai mult ne putem departa, pana la stadiul la care vedem ca o harta pe tot ecranul. In aceasta idee creatorii lui Supreme Commander recomanda folosirea a doua monitoare pentru a ne bucura cu adevarat de joc: pe primul sa-l folosim la zoom normal, iar pe al doilea sa-l tinem la zoom out maxim, pentru a avea o harta mult mai mare si mai clara. Iar jocul isi da seama cand avem dual display, si scoate harta din coltul din staga jos al ecranului principal.
Insa desi in principiu ideea de dual display este buna, nu este asa de practica. Asta pentru ca cele doua monitoare nu sunt izolate, si pentru a deplasa camera intr-o directie pe primul monitor trebuie sa ducem mouse-ul pana in marginea celui de-al doilea. Iar daca ati inceput sa jucat cu un singur display, nu o sa vi se indemane chiar deloc la trecerea la doua.
Ca stil de joc, Supreme Commander abandoneaza ideea de numar limitat de unitati din alte strategii de succes (Starcraft si Warcraft sunt doua nume care imi vin in minte), si doreste sa atinga realism prin dimensiunile impresionante ale armatei si amploarea luptei. Jocul permite un maxim de 1000 unitati, totodata neexistand nimic care sa ocupe mai mult de un punct de populatie. Dar din cauza numarului mare de trupe si a graficii avansate, fluenta jocului va avea de suferit daca nu aveti un sistem performant.
Sa discutam putin si de unitatile speciale, experimentale, sau de nivel 4. UEF poate construi Atlantis, un submarin care este in acelasi timp si carrier de aeronave. Si cu torpilele din dotare, isi poate purta singur de griji, fiind aproximativ cea mai puternica unitate marina. A doua unitate este Mavor, o giga artilerie mobila, care poate ataca orice punct de pe harta cu o precizie de invidiat. Insa este si foarte scumpa si ia foarte mult timp sa fie construita. Si ultima unitate este Fatboy, fabrica mobila de unitati de teren de nivel 3, care se apara de agresori cu patru tunuri similare celor de pe battleship, mitraliere si scut energetic.
Dincolo, la Cybran Nation, avem parte de Monkey Lord, un robot paianjen inarmat cu un tun laser care distruge orice inamic si lansatoare antiaer pentru a se apara de aviatia inamica. A doua lor unitate este Scathis, tot o artilerie mobila, insa mult mai puternica decat cea de la UEF. Chiar daca probabil scade mai putin si nu nimereste la fel de bine, daca posesorul sta bine la capitolul energie, artileria trage in continuu, foarte des, cu aproximativ un foc pe secunda. Si imediat baza inamica e istorie. Iar ultima lor unitate este Soul Ripper, distrugatorul aerian.
Aeon Illuminate au si ei portia lor de arme extraordinare. Ei isi pot construi Galactic Colossus, un robot imens, mai mare si mai rezistent decat Commander-ul, inzestrat cu un laser similar Monkey Lord-ului, mai rezistent decat acesta, dar vulnerabil la atacurile din aer. Tempest este un battleship submarin, ce poate trage doar de la suprafata, si care se apara de agresori cu torpilele din dotare. Iar ultima lor unitate este CZAR, o farfurie spatiala care distruge tot ce e situat sub ea in stilul Endependance Day, si tot ca navele din acel film, poate fi si baza aeriana pentru variatele avioane din joc.
Pe partea pozitiva a jocului trebuie sa mai semnalez ca atunci cand este distrusa o unitate aeriana, aceasta nu trebuie uitata, pentru ca se prabuseste si poate ne poate afecta unitatile sau cladirile. Iar daca reusim sa distrugem un CZAR deasupra bazei, ne putem lua adio de la fabricile respective. Iar AI-ul este destul de bun si variat.
Multiplayer-ul permite pana la 8 jucatori, si ofera ore bune de distractie. Este recomandat sa ne avantam pe acest taram insa dupa ce am jucat fie campaniile singleplayer, fie ceva skirmish-uri, pentru a deprinde toate siretlicurile din Supreme Commander.
Tip: RTS
Data lansarii: 20 februarie 2007
Cerinte minime: Win 2000 / XP, 1.8 GHz CPU, 512 MB RAM, 8 GB pe HDD, 128 MB pixel shader 2.0 video card, DirectX 9.0c
Cerinte recomandate: Win 2000 / XP, 3 GHz CPU, 1 GB RAM, 10 GB pe HDD, 256 MB pixel shader 2.0 video card (GeForce 6800), DirectX 9.0c
Rating: 9