După cum bine ÅŸtiÅ£i, sau dacă nu aÅ£i aflat încă, Forum IT este organizaÅ£ia care a pus în practică până acum două ediÅ£ii a unei tabere de IT ceva mai specială, poate chiar unică pe o largă zonă teritorială, ca să zic aÅŸa, o tabără de IT „la iarbă verde”.
Prima ediţie, cea din anul 2005, a fost una puţin timidă, nu la maxim mediatizată şi puţin cam şubred pusă la punct, însă a rămas prima ediţie şi a fost excelent pentru o primă astfel de iniţiativă, lăudabilă de altfel.
În anul 2006, la ediţia a 2-a, lucrurile au mers puţin diferit, viitorii participanţi au fost supuşi la un test cu întrebări din IT şi din istoria Forum IT care pe scurt este următoarea, luată direct de pe site-ul lor:
Forum IT este, la origine, o emisiune-dezbatere TV născută acum 5 ani pe postul TV România de Mâine, la îndemnul managerului general al Microsoft România, dl. Silviu Hotăran şi cu botezul numelui de către directorul executiv al eMAG, dl. Radu Apostolescu.
Dinamica domeniului a impus trecerea Forumului IT de la valenţa informativă, specifică unei emisiuni TV, la una educativ-formativă, caracteristică acţiunilor de masă. Astfel a apărut în vara anului 2005: Tabăra naţională Forum IT
Cu toate acestea, lumea a trecut testul şi foarte mulţi s-au înghesuit -unii chiar la propriu- să ia parte la ceea ce se anunţa a fi o tabără de IT la iarbă verde unde toţi mai marii din lumea tehnologiei vor fi prezenţi. Din păcate locurile au fost limitate însă lumea a fost atât de mulţumită de prestaţia experţiilor şi a echipei Forum IT încât toţi au spus mai direct, mai pe ocolite că vor o nouă ediţie, cu mai mulţi experţi si mai multe locuri pentru entuziaşti din IT.
Anul a trecut foarte repede ÅŸi uite aÅŸa dorinÅ£ele „colegilor de generaÅ£ie foarte ‘tari’ în informatică” – dupa cum spune Cătălin Grosu, preÅŸedintele asociaÅ£iei Forum IT – au fost încântate de o nouă ediÅ£ie a taberei, ediÅ£ia 2007. Site-ul taberei este online, în construcÅ£ie încă ce-i drept, asta pentru că se aÅŸteaptă confirmarea oficiala a locului taberei care 99% va fi www.cantemircml.ro | Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza. O locatie frumoasa, un loc aranjat si întreÅ£inut. De această dată locuri sunt destule, aÅŸa ne spune acelaÅŸi Cătalin Grosu, însă acum nu oricine le va mai putea ocupa uÅŸor, testul va fi mai greu pentru ca tabăra să fie plină cu într-adevăr de pasionaÅ£i.
Până la sosirea hârtiei oficiale, Cătalin ne va ţine la curent cu noutăţi despre tabăra pe pagina de Ştiri a site-ului, un fel de blog al taberei. Noi, cititori si viitori participanţi la tabără putem să ne exprimăm opinia pe forumul de discuţii unde este permisă aproape orice idee, în limita bunului simţ şi a spiritului taberei.
În această ediţie sperăm să fim prezenţi în număr cât mai mare, băieţii din echipa Arena IT pentru a vă putea face cât mai multe suprize.
Pană la urmatorul articol despre Tabăra Forum IT, va las in compania site-ului oficial.
Vlad a zis
Anul asta sper sa ajung si eu. Anul trecut deja am aflat tarziu… Sper sa ne vedem acolo. Bafta!
Mihai a zis
Cu siguranta vom fi acolo. 🙂
SoboLAN a zis
Distractie placuta, baieti. Sa reveniti cu poze.