Există un tip de exoplanete pe care astronomii le numesc uneori planete de vată de zahăr sau super-puffs. Acestea sunt misterioase, deoarece masa lor nu se potrivește cu raza extrem de mare. Cele două caracteristici denotă o planetă cu o densitate extrem de scăzută.
Se prea poate să fi descoperit primele semne de viață extraterestră
Bine, nu săriți prea repede de pe scaun sau de pe canapea – nu ne referim nici la rapoartele despre OZN, făcute publice de NASA, nici la prezentarea unor corpuri mumificate ale ET din congresul mexican. 🙂
Sistemul nostru solar ar putea găzdui o planetă ”ascunsă”
Despe acest subiect se discută de multă vreme, fie cu argumente logice, fie cu idei fanteziste, despre Anunnaki și reptilieni. De data asta vom discuta despre posibilitatea ca o astfel de planetă să existe, folosind logica științei.
Planeta cu cea mai scurtă orbită
Bine, termenul exact este: gigantul gazos cu cea mai scurtă orbită. Cel puțin de până acum…
Un sistem planetar interesant
Dacă tot am aflat care este cea mai mare planetă din univers, ia să mai vedem câteva recorduri. 🙂
Cea mai mare planetă din Univers
Tot discutând cu juniorul despre spațiu, planete și stele, am ajuns la o informație pe care nu o știam – care este cea mai mare planetă descoperită până acum.
Două planete. O singură orbită
La școală am învățat că există nouă planete în sistemul nostru solar (da, atât de bătrân sunt!). Prin 2006 s-a decis ca Pluto să retrogradeze, cam ca naționala de fotbal a României, sau ca Poli Timișoara. 😛
Clima planetei Marte s-a schimbat dramatic în urmă cu 400.000 de ani
Roverul chinez Zhurong, aflat pe Marte, a găsit dovezi ale unei schimbări dramatice a climei lui Marte în urmă cu 400.000 de ani, sub forma unor creste întunecate așezate deasupra dunelor strălucitoare care se unduiesc peste nisipurile din Utopia Planitia, pe care roverul o explorează.
Ar putea fi planete captive în Norul lui Oort
Norul lui Oort (uneori numit Norul Öpik–Oort), descris pentru prima dată în 1950 de către astronomul olandez Jan Oort, care a presupus existența unui nor de obiecte transneptuniene ce înconjoară Soarele la distanțe cuprinse între 2.000 și 200.000 au (0,03 până la 3,2 ani-lumină).
Fulgere ciudate pe Jupiter
Jupiter este unul dintre subiectele noastre preferate pe blog. Așa că, este cumva normal să scriem și despre nou-descoperitele fulgere de pe Jupiter, descoperite de sonda NASA – Juno.
Noi probleme cu privire la misiunile viitoare pe Marte
Faptul că Elon Musk are planuri mari pentru o colonie umană pe Marte în jurul anului 2050 nu este o noutate. Ba chiar, omul a spus și scris destul de multe despre asta.
Planeta fără… cer
Una dintre cele mai des întâlnite încurajări pe care am întâlnit-o este că limita este cerul. Ei bine, pentru planeta TRAPPIST-1c așa ceva nu este valabil.
Noi informații despre planetele de tip ”mini-Neptun”
O echipă de cercetători a obținut noi informații despre atmosfera unui „mini-Neptun”, o clasă de planete comune în galaxie, dar despre care se știu puține lucruri.
Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă locuibilă la 31 de ani lumină
Deși majoritatea planetelor pe care le observăm sunt inospitaliere, mai sunt unele excepții, cel puțin teoretice.
Venera: Programul sovietic dedicat planetei Venus
OK, nu sunt deloc fanul comunismului sau al perioadei Războiului Rece, dar la nivel de explorare spațială trebuie să recunosc că a fost un moment propice. Și, parcă totuși aș prefera ca și acum să se mute în acest domeniul războaiele…















