TechCrunch a lansat un program de recrutare pentru editori in majoritatea tarilor europene pentru sectiunea dedicata informatiilor provenite de pe continentul european.
Lansat in 2005, TechCrunch este unul dintre cele mai cunoscute bloguri de tehnologie din lume, iar in urma cu doi ani compania a decis sa isi largeasca sfera de influenta lansand o versiune speciala pentru Marea Britanie.
Acum, TechCrunch este in cautarea unor editori care sa acopere cele mai importante informatii de pe intreg teritoriul Europei, iar in acest sens Mike Butcher, seful TechCrunch UK, a anuntat ca asteapta propuneri din partea celor interesati sa scrie pentru aceasta publicatie.
Lista este deschisa pentru locuitorii din aproape toate tarile europene, inclusiv Romania, iar profilul candidatului ideal este un blogger independent care a contribuit semnificativ la dezvoltarea unui blog de tehnologie in limba tarii din care provine.
In ceea ce priveste continutul posturilor, TechCrunch asteapta informatii de ultima ora, materiale in exclusivitate si alte tipuri de content, precum interviuri. De asemenea, posturile trebuie sa se incadreze in stilul TechCrunch si sa se refere la lansari de site-uri si servicii din sfera internetului. Desi nu se mentioneaza, este de la sine inteles ca posturile trebuie redactate in limba engleza.
Un aspect foarte important este legat de beneficiile editorilor. Acestia nu vor fi recompensati financiar pentru articole, insa vor beneficia de promovarea propriilor nume pe TechCrunch, precum si de promovarea contului de Twitter.
Ca opinie strict personala, beneficiile oferite de TechCrunch mi se par foarte putin atractive, intrucat vorbim despre unul dintre cele mai populare si cunoscute bloguri de tehnologie de pe internet. Pentru a atrage editori de calitate, TechCrunch ar trebui sa ofere ceva mai mult decat o simpla promovare a numelui, chiar daca acest lucru va da intotdeauna bine la CV. Pe de alta parte, este insa adevarat ca prin aceasta strategie TechCrunch evita primirea unor post-uri scrise exclusiv pentru bani, si nu din pasiune pentru acest domeniu.
Mai multe informatii despre oferta TechCrunch sunt disponibile aici.
elena angheluta a zis
buna ziua,numele meu este elena ,acum 2 saptamani am trait o experienta de viata incredibila as vrea sa scriu o carte ..cum as putea proceda..emailul meu [email protected]
Alexandru a zis
Pei, si ce te opreste. Deschide Word-ul si apuca-te de scris. Dupa ce termini, iei legatura cu edituri, le trimiti manuscrisul, si daca e buna vei avea o carte.
PS: te-ai uitat si tu unde ai intrat?