Stelele, galaxiile și tot ce se află între ele au captivat interesul oamenilor de știință de cât ne putem aminti, așa că nu e de mirare că atunci când un telescop furnizează date contradictorii, lucrurile par a fi puțin amestecate.
Aici intervine Dr. Katie Mack, o cosmologă, care a decis să-și aducă expertiza la masă pentru a explica de ce se întâmplă acest lucru. Aceasta a explicat că Telescopul Spațial James Webb, care trimite date științifice din 2022, a furnizat date care i-au intrigat pe cercetători. Cele mai interesante sunt cele care prezintă imagini ale galaxiilor care par a fi apărute sau maturizate mult mai devreme decât ce știam noi că este posibil.
Unul dintre motive ține de faptul că imaginile trimise sunt meclare, fiind de la mare depărtare, iar imaginile sale cu cele mai îndepărtate galaxii sunt ca „puncte șterse”. Aceasta se datorează spectrului luminii sau câtă lumină ajunge în culori diferite.
Tot ea a declarat că o altă ipoteză care ar genera aceste situații ține de modelele spectrelor galaxiei bazate pe galaxii mai apropiate, care s-ar putea să nu fie potrivite pentru galaxiile îndepărtate.
Dar dacă acele galaxii sunt cu adevărat supermasive și măsurătorile anterioare au fost greșite, cosmologii ar trebui să „reconceptualizeze complet evoluția cosmică” – lucru pe care Mack îl găsește un prospect interesant.
Singura concluzie pe care o pot avea aici este cea pe care o ofer tuturor celor care cred că dețin adevărul absolut: principalul motiv al evoluției științifice a fost acela că cercetătorii și teoreticienii au acceptat că ideile și conceptele lor pot fi false sau pot fi corectate pe viitor.
Sursa: unilad.com
eu am zis demult ca e doar un blitz bigbanul ala…cred ca AI o sa rezolve usor misterul..
Pai daca ai zis tu… nu stiu de ce se mai chinuie o armata de oameni sa afle.