A trecut ceva vreme de cand n-am mai scris despre o tableta testata de noi. Acum a venit randul noului iPad (The new iPad sau iPad 3) sa treaca prin mana mea, a utilizatorului de internet si pasionat de tehnologie. Din nou, mi-a placut sa o folosesc normal, cum faceti si voi, si nu m-au pasionat testele si benchmark-urile hardware, ca e plin internetul de ele.
A fost primul dispozitiv Apple pe care am pus mana. Asadar, abia acum am facut cunostinta cu iOS si compania. Mi-a fost putin frica la inceput ca imi va fi greu sa ma obisnuiesc, fiind fan infocat Android, dar n-a fost chiar asa pentru ca totul parea extrem de natural, sau asemanator cu Android. Sa va spun parerea mea, lasand de data aceasta specificatiile la final, ca nu-s asa importante.
Ecran si touchscreen
Primul lucru pe care-l vezi la o tableta, de fapt la orice dispozitiv media, e ecranul. Am pornit noul iPad si imediat am fost impresionat de calitatea imaginii, e pur si simplu genial. E un fel de „lacrima” display si, culmea, se vede bine si dupa ce il umpli de amprente. Bineinteles, asta in interior, la soare sau la umbra, afara, e alta poveste. Vedeti mai jos, in poze.
Am fost cu el la un picnic, asa ca i-am facut niste poze mai putin conventionale. Dar am avut grija de el. 🙂 M-am uitat foarte incruntat, pentru ca se vede destul de rau la lumina. Problema pe care o au toate tabletele si majoritatea laptopurilor. Nu stiu ce e asa de greu de inteles: daca e dispozitiv mobil inseamna ca trebuie sa mearga afara, deci ecran mat nu lucios.
Touchscreen-ul e si el perfect, o data n-a dat gres.
Performante, sistem de operare, navigare si jocuri
Este la minte cocosului ca daca ai un procesor dual-core si memorie suficienta sansele ca totul sa mearga bine sunt foarte mari. Eh, asta nu se intampla tot timpul la tabletele Android, din cauza proastei optimizari, sau inexistenta ei. Apple pune totul pe optimizarea software asa ca iPad se misca asa cum te astepti: grozav.
Paginile se incarca mai bine decat pe PC, browserul la fel. Totul merge ca uns. Jocurile, recunosc ca n-am testat multe, merg si ele perfect. Se deschid repede si nu sacadeaza. Asta inseamna aplicatii moderate, aplicatii platite si sistem de operare optimizat pentru hardware-ul pe care e instalat. Ca nu face tot gogul aplicatii si le pune in market.
Recunosc, n-am testat aplicatiile platite dar rar o aplicatie gratis n-are si o varianta platita. Asa se face ca interesul programatorului are sanse sa fie mai mare.
Cum ziceam, navigarea e super si pentru ca ecranul prezentat anterior e genial si cititul e la fel de usor. Si se poate face lejer, fara a deveni obositor. Mai jos, in filmulet, va expun aproape acelasi lucru ca in text.
Cu alte cuvinte, iPad nu se blocheaza, nu merge greu, nu are probleme usor de gasit pe partea de software.
Video si conectivitate
Versiunea pe care am avut-o eu n-avea decat Wi-Fi N, fara 3G. L-am folosit cu routerul asta mobil cand n-am avut Wi-Fi, a fost multumitor. L-am folosit pentru a urmari si seriale online, in format HD, au mers in general bine, au facut exceptie cateva playere flash prost facute. Problema e ca se cam incalzeste cand il folosesti intens, cateodata chiar foarte tare, dar nu se reflecta asupra performantelor.
Altfel, daca va faceti probleme ca n-are flash va zic eu: nu va mai faceti. Orice e flash, mai putin bannerele, e inlocuit cu brio de o componente iOS. Daca e player video sau audio, si e flash, iOS il inlocuieste imediat fie cu QuickTime fie cu altceva. Si merge perfect. Clipurile YouTube merg in pagina.
Camera foto face poze bune, dar o tableta nu e pentru facut poze cu ea.
Baterie
Este aproape cel mai important aspect al unei tablete: daca n-are baterie te uiti la ea, stinsa. iPad exceleaza si aici, bateria tine o zi intreaga lejer. Eu l-am folosit pe parcursul a vreo 3 zile fara sa o incarc. O alta treaba tare e ca am lasat-o duminica la 30%, fara sa o opresc, si vineri avea 29%. Probabil ca sta lejer doua luni in stand-by. 🙂
Greutate, manevrabilitate si constructie
iPad 3 are 650 de grame, nu e usoara dar nu e greu de folosit si manevrat. Pentru o scurta perioada de timp se poate tine cu o mana. Constructia e buna, da aspectul de solid, si materialele sunt foarte bune. Spatele e metalic si pare tare ca piatra.
Specificatii
Procesor | Dual-core 1 GHz Cortex-A9 |
Memorie | 1 GB RAM |
Stocare | 16 GB / 32 GB / 64 GB flash |
Ecran | 9.7 inch – 1536 x 2048 rezolutie – touch capacitiv |
Porturi | jack 3.5 mm + portul de dock si accesorii |
Conectivitate | Wi-Fi (802.11 b/g/n) |
Senzori si accesorii | G-Sensor, barometru, busola, camera de 5 MP pe spate, VGA pe fata, boxa pe spate |
Baterie | 11560mAh |
Sistem de operare | iOS 5.1 |
Pret, disponibilitate si concluzie
Problema pe care o ridica The new iPad e pretul: modelul testat (16 GB doar WiFi) costa 2250 RON la eMAG. Insa daca ar fi sa alerg intre iPad-ul asta si Motorola Xoom 2, testata mai de mult, as alege Motorola, e aproape la fel de buna si nu mai scumpa.
Pana la Motorola n-am pus mana pe o tableta cu Android care sa mearga cum as vrea eu. M-am gandit ca nu exista ceva si ieftin si bun dar acum testez Samsung Galaxy Tab 2 7.0, despre care urmeaza un review in curand, care la pretul ei (1050 RON) e un concurent excelent pentru Google Nexus 7.
PS: cu ocazia asta lansam si pagina Arena IT de YouTube, pe care vom posta de acum videourile facute de noi pentru blog.
Oferit in teste de Headline.
Apple știe să își facă produsele să pară ieșite din comun. Poate sunt, dar ei le ridică prea tare în slăvi, iar cei care le fac recenzii pur și simplu îi îngână, fără să-și dea seama.
Mi-ar fi plăcut o recenzie video arenait ca cea de aici:
http://www.youtube.com/watch?v=8FCEPq06HVs
Nu credeți că arată mai bine? Sunteți pasionați de IT și cred că puteți mult mai multe. Țineți pasul cu străinii că nu sunt mai buni ca voi!
din cate inteleg, ai lasat-o de duminica pana vineri, adica 5 zile ? sau ai vrut sa zici de vineri pana duminica, adica 2zile ?
imi scapa mie poate, dar ai testat si Nexus 7? ce impresii ti-a lasat ?
@Thrac Dark: De duminica pana vineri, cronologic. 🙂 5 zile.
N-am testat inca Nexus 7.
Vine cam tarziu acest review…nu credeti?
@marius: Asa este, e posibil sa fie cam tarziu insa pe vremea cand s-a lansat noi nu faceam review-uri, acum facem si ni s-a oferit ocazia sa-l testam.
Oricum, pana la urmatorul iPad mai este si cred ca un review e oricand binevenit. 🙂