Pe final de an am decis sa pastrez un laptop foarte interesant. Este un ultrabook, ceea ce noi mai rar testam pentru ca sunt modele relativ simple pentru corporatisti. Dar acest model are cateva date tehnice interesante pe care trebuie sa le prezentam. Daca esti in cautarea unui ultrabook modern si nu exagerat de scump, iti recomand sa acorzi putina atentie acestui review.
Nu stiu cati mai scriu in perioada asta, dar am zis sa nu raman cu datorii, adica cu produse netestate. Este ultimul produs pe care il testez in acest an. ASUS Zenbook 14 OLED sau dupa numele de cod UX3402 este un model de top, ultra usor si ultra subtire cu un ecran OLED de 14 inch, asa cum ii spune si numele.
Fiind un ultrabook este clar gandit pentru activitati business, deloc pentru gaming, iar scopurile sale sunt foarte clare: sa fie usor de transportat, sa fie rapid in task-urile esentiale, sa aiba un sunet bun si o camera web buna, o conectivitate bogata si autonomie suficienta pentru o zi de munca. Asadar, sa incepem cu ceea ce conteaza.
Design
Datele pe scurt sunt asa: 1.39kg si 16.9mm grosime. Mai pe lung, avem un ultrabook cu o constructie extrem de robusta din materiale usoare dar rezistente. De obicei se foloseste magneziu si aluminiu in combinatie cu plastic.
In jurul ecranului avem margini foarte inguste denumite de Asus NanoEdge. Avand un format 16:10, deci un patrat, laptop-ul are o forma placuta si practica. Trackpad-ul este amplasat fix pe centru si are un format wide, adica este foarte lung. El integreaza si NumPad-ul digital, iar precizia lui este una formidabila.
Tastatura este spatiata corect si amplasata corect, adica nu este spre centrul laptop-ului asa cum am intalnit la alti producatori. Nu trebuie sa te obisnuiesti cu ea, nu ai de ce. Este o tastatura normala. Cursa butoanelor este mai scurta decat la un laptop normal, sunetul produs de la apasare este un pic clicky, placut, dar silentios, iar iluminarea doar pe alb este linistitoare. O singura neplacere am. Dintr-o pozitie normala la birou, iluminarea tastelor de pe primul rand, adica F-urile, este neplacuta. Vezi practic pe sub butoane cum iese mai multa lumina si este deranjant in mod special noaptea. Este normal pentru ca iluminarea are loc din spate. Apropo, cursa tastelor este de 1.4mm.
Pe partea de conectivitate laptop-ul dispune de urmatoarele porturi:
- dreapta: microSD reader, 2x USB C cu Thunderbolt 4, jack audio, HDMI 2.1 TMDS
- stanga: USB 3.2 Type A
Ecran si difuzoare
Ecranul are urmatoarele date tehnice:
- 14 inch
- OLED
- 2880 x 1800 pixeli
- 0.2ms timp de raspuns
- 90Hz
- 400 nits luminozitate cu 600nits peak
- 100% acoperire DCI-P3
- contrast 1.000.000:1
- certificare Vesa Display HDR TrueBlack 600
- 1.07 miliarde de culori
- certificare PANTONE
- screen to body ratio 90%
Ar mai putea sa zica cineva ceva despre acest ecran? Se vede absolut superb, este un OLED produs de Samsung la care eu personal nu am ce sa-i reprosez. Nici un am la indemana un colorimetru ca sa-l testez si sa va dau niste valori exacte. M-am bazat tot timpul pe ochi. Daca vad o problema inseamna ca ea exista. Degeaba imi spune mie colorimetrul ca iluminarea nu este uniforma daca eu nu observ acest lucru. Practic nu ma incurca. Daca va intereseaza astfel de detalii legate de panou sunt sigur ca o sa gasiti prin alte review-uri.
Cat despre difuzoare, acestea au tehnologie Dolby si sunt realizat de Harman Kardon. Volumul este foarte ridicat, iar claritatea este top. Desi este gandit pentru conferinte audio/video, consider ca aceste difuzoare sunt excelente pentru muzica si filme. Primesti un bass suficient, iar mediile si inaltele sunt pronuntate.
Specificatii si performante
- Procesor Intel Core i7-1260P 2.1GHz
- 16GB RAM DDR5
- Placa video Iris Xe
- SSD 512GB M.2 NVMe PCIe 4.0
- Camera web 720P
- Wi-Fi 6E, Bluetooth 5
- Senzor de amprenta
- Baterie 75WHrs
- Incarcator cu USB C de 65W
Mai jos aveti un test cu SSD-ul, temperaturile procesorului in idle si load, dar si doua teste in R20 si R23. Eu cred ca sunt suficiente.
Concluzie si pret
Aceste ultrabook-uri sunt scumpe si cu performante relativ modeste in comparatie cu laptop-urile normale sau cele de gaming. Avantajul lor este cu totul altul. In primul rand exceleaza la design, adica la greutate si grosime si sunt elegante. In al doilea rand ofera o conectivitate mai performanta, ecrane mai bune si camera web. Desi procesoarele sunt gandite sa consume cat mai putin si sunt tactate la frecvente mai mici, ele sunt capabile sa duca sarcini grele. Aici ma refer la task-urile grele din mediul corporate, unde toti au zeci de Excel-uri deschise, prezentari PowerPoint, un email deschis in permanenta si multe alte aplicatii care la prima vedere nu consuma multe resurse, dar se aduna.
Cum multi lucreaza si de acasa sau de prin cafenele, aceste laptop-uri trebuie sa ofere si o autonomie mare si ecrane luminoase. Tastaturile cedeaza primele deoarece oamenii care stau la birou tot timpul scriu foarte mult. Tastatura este extrem de importanta, sa fie rezistenta si silentioasa.
Consider ca acest ultrabook este foarte bun pentru cei care lucreaza in corporatii. Iar daca il cumpara firma nici nu mai conteaza cat costa. Dar ca idee, in jur de 6500 lei. Il puteti configura voi pe site-ul ASUS.
Lasa un comentariu!