Xiaomi este recunoscut drept un brand de telefoane accesibile, însă acest lucru s-ar putea schimba în curând. Lei Jun, CEO-ul companiei, a declarat recent într-un interviu că Xiaomi se va orienta mai mult către zona smartphone-urilor premium, iar ca urmare prețurile vor crește. Nu cu mult, însă suficient cât să permită dezvoltarea unor produse mai bine dotate. Nu știm dacă Xiaomi va încerca să lupte de la egal la egal cu Samsung și Huawei, însă ne este destul de clar că producătorul chinez dorește să scape de reputația de ieftin. De aceea a și intrat pe piață cu subsidiara de dispozitive low-cost Redmi.
Rețeta ne este deja cunoscută. La fel au procedat și OnePlus și Huawei. Au ademenit consumatorii printr-un raport preț/performanță bun, și-au construit o bază solidă de utilizatori, iar ulterior au crescut treptat prețurile. Dacă va avea sau nu succes această strategie rămâne de văzut.
Via: GizChina
Eeee au ademenit… de parca nu putem alege altceva daca nu ne mai convine Xiaomi. Sa fim seriosi. Vor sa faca bani, s-au saturat sa primeasca cu taraita.
Iar vorbești ca să te afli în treabă.
Același CEO a spus că Xiaomi nu va comercializa un smartphone mai scump de 700$ parcă.
Chiar dacă urcă prețurile, o vor face cu simț de răspundere, nu ca băieții de la Apple de la care oricum cumpără fraierii.
În plus, dacă creșterea prețurilor va genera și smartphone-uri mai bune (nu văd ce le lipsește momentan dar în fine) sunt binevenite.
Și cum ai spus tu, dacă nu ne mai convine Xiaomi luăm altceva. Măcar aici ai dreptate.
Iar ai comentat degeaba.
Același CEO al Xiaomi a afirmat că nu vor comercializa telefoane care să treacă de 700$. În plaja asta de preț de pot juca cât vor. Asta spre deosebire de Apple care le vinde fraierilor încărcătorul cu încărcare rapidă separat de telefon.
În plus, atâta timp cât creșterea de prețuri se traduce și-ntr-o calitate mai bună (deși ei produc telefoane calitative oricum) e binevenită.
Dar într-un lucru îți dau dreptate: dacă nu ne convine Xiaomi putem lua altceva.
P.S: Nu înțeleg de zici cu o conotație negativă faptul de a face bani dintr-o afacere în care ai investit. Până la urmă nu ăla-i scopul afacerii, să faci profit? O deschizi să faci caritate sau cum?
Nu e deloc negativ :))) Cine face afaceri de dragul artei? Ce nu e adevarat in ce zic? Altceva nu stii decat sa-i faci fraieri pe cei care cumpara de la Apple. Vino baiete cu argumente mai solide si lasa prostiile. Ce sa-ti povestesc, ce onesti sunt cei de la Xiaomi, ei nu vor bani mai multi de la tine si de la altii :))) Parca ieri isi cereau scuze public ca va fura datele si voi le luati apararea de parca va dau de mancare. Mai baga o fisa!
Așa-i? Tu nu le iei apărarea la ăștia de la Apple de nenumărate ori? Ce, și ei îți dau de mâncare?
Cât despre cumpărători, ei pot să nu fie fraieri, dar Apple așa-i consideră când vedem politica de prețuri și unele decizii extrem de dubioase.
Aaa, da, arată-mi când s-a scris despre Xiaomi că fură datele utilizatorilor. Și nu articole de doi bani te rog…
https://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/chinese-smartphone-maker-xiaomi-apologies-for-siphoning-users-data-without-permission-9663491.html
https://www.reuters.com/article/us-china-mobilephone-xiaomi/china-smartphone-maker-xiaomi-apologizes-for-unauthorized-data-access-idUSKBN0GB0WY20140811
E bine?
E o diferenta subtila in felul nostru de a le lua apararea marilor producatori. Daca erai atent, eu mai des ii critic pe cei de la Apple decat sa le iau apararea. Daca faci doar asta inseamna ca esti multumit 100% de ceea ce ofera. E trist daca pentru tine e adevarat ca Xiaomi te multumeste 100%. Ori ai asteptari prea mici (si deci in continuare nici nu are rost sa mai discutam), ori ai un ego mult prea mare si preiei nemultumirile pe care ei ti le creaza si tinpe asumi ca fiind ale tale (ceea ce iar nu e bine, ca uite, si la cea mai mica chestie, te “activezi”… macar daca ar fi buna si constructiva activarea asta).
„Așteptări prea mici”…Bahahahhaha, auzi la el.
Nu tataie, n-am așteptări prea mici, doar realiste. Eu știu de ce mi-au telefon, iar Xiaomi, la categoriile care contează pentru mine, le bifează cu brio.
Revenind la critici, și eu i-am criticat pe cei de la Xiaomi când au greșit (de exemplu când au dat-o-n bară cu update-urile la Mi A1). Nu cred că aici, pe ArenaIT, dar pe alte site-uri îți garantez.
Și ce mi-ai arătat tu mie acolo nu demonstrează că Xiaomi „a furat” datele utilizatorilor, ci doar că au avut acea portiță (că tot e la modă termenul) care trimitea numerele de telefon din agenda ta spre un server din China (dacă am înțeles bine, am citit pe fugă).
Au recunoscut, și-au cerut scuze și au remediat.
Fi sigur că dacă dau o căutare pe Google o să găsesc „scurgeri de informații” ale utilizatorilor și de la Apple.
Au recunoscut dupa ce au fost prinsi. E o mica diferenta 🙂 Da-i bataie la cautari si arata-mi si mie de unde fura Apple informatii :).
Btw, “stiu de ce-mi iau telefon” sau “stiu de ce imi iau telefon”, ca limba pisicilor eu inca n-o vorbesc miaunel.
Ai tu vreo sursă care să confirme că știau de acea portiță? Poate așa au aflat și ei. Sau poate nu. Cert e că nu poți dovedi că au făcut-o intenționat pentru a le lua datele utilizatorilor.
Din nou se pare că nu citești cu atenție. N-am zis că Apple fură informații, am zis că și de la ei au fost scurgeri de informații…
Dacă ai vreo problemă cu construcția „știu de ce-mi iau”, înseamnă că nici limba română n-o vorbești.
N-am nicio problema cu constructia de mai sus, doar eu ti-am dat-o ca si alternativa la ce ai scris tu: “Eu știu de ce mi-au telefon” 🙂
@varucu Era vorba de Huawei, nu Xiaomi.
Eu sunt utilizator de Xiaomi. Nu ma simt fraier sau inteligent, ma simt normal la fel ca voi restul care aveti Iphone, Samsung, Nokia etc.
Ma bucur ca exista concurenta.
Asa se simt toti oamenii cu bun simt. Nesimtitii si oamenii fara educatie pun etichete pe tine doar pentru ca vad un nenorocit de mar pe telefonul tau.