Zen, urmatoarea arhitectura de procesoare x86 de la AMD, programata pentru anul viitor 2016, ne face deja multe promisiuni. Si pentru binele AMD ar trebui sa le tina. O combinatie intre Bulldozer si Jaguar, Zen va schimba in primul rand seturile de instructiuni pe care le va integra.
Pe scurt va scapa de o serie de seturi de la Bulldozer, care s-au dovedit subutilizate si in cele din urma inutile, pentru a economisi tranzistori, si va aduce cateva seturi noi, unele intalnite la Intel Broadwell, altele inca necunoscute industriei IT.
Instructiunile care vor disparea sunt actualele TBM, FMA4, XOP si LWP. Si nu este de mirare ca nu stiti cu ce se ocupa. Nici noi n-am stiut. Suficient sa spunem ca TBM este pentru manipularea bitilor si a venit la Piledriver, FMA4 se ocupa de calcule cu virgula mobila si operatii SIMD, a sosit la Bulldozer dar a fost ulterior inlocuita cu FMA3 la Piledriver si Haswell (ce face acelasi lucru, insa in alt mod, mai eficient), XOP este o extensie suplimentara pentru SSE5, iar LWP ajuta aplicatiile sa monitorizeze performanta software. Mai mult nu are rost sa discutam, aceste instructiuni pregatindu-se sa devina de domeniul trecutului.
Sa privim deci spre viitor. Zen va veni cu seturi noi. Si pana acum am aflat de sapte astfel de instructiuni: SMAP, RDSEED, SHA, XSAVEC, XSAVES, CLFLUSHOPT si ADCX. SMAP – Supervisor Mode Access Prevention – asigura un nivel suplimentar de protectie a datelor. RDSEED se ocupa de generarea de numere aleatorii pe 16, 32 sau 64 bits. SHA – Secure Hash Algorithm – are sarcina criptografierii, asigurand integritatea si autenticitatea datelor. XSAVEC si XSAVES sunt complet noi, si ar putea sa aibe de-a face cu schimbarea starilor energetice ale unui procesor. CLFLUSHOPT are treaba cu coerenta memoriei cache. Iar ADCX imbunatateste performanta in operatiile cu numere intregi.
Deci ca si seturi de instructiuni, Zen sta destul de bine. Dar desi importante, ele nu sunt primordiale pentru un CPU, si nu-i asigura sporuri de performanta decat in situatii destul de limitate. AMD nu trebuie sa se opreasca aici, si are mare nevoie de un Zen capabil macar sa tina pasul cu Intel.
Degeaba creeaza ei seturi de instructiuni noi, daca ele nu vor fi implementate de producatorii de software. Amd trebuie sa se concentreze pe performanta ridicata si consum redus, daca vor sa mai fie printre noi in viitor. „Performanta per nucleu” aici sta prost amd, ai ar fi bine sa rezolve aceasta problema.