
Vinerea de gaming e aici, iar astăzi scoatem de la naftalină alte 5 jocuri pe care sunt sigur că mulți dintre voi le-au jucat și le-au îndrăgit.
Ca să nu vă „lovesc” cu prea multă nostalgie am decis să păstrez lista scurtă. Sunt o mulțime de titluri despre care vreau să vă povestesc și încerc să postez câte o listă săptămânal, în fiecare zi de vineri.
Tony Hawk’s Pro Skater 3 – 2001
Dovada vie a influenței: Tony Hawk’s Pro Skater 3 era foarte popular în grupul meu de prieteni. Când l-am văzut prima oară, am fost de genul: „Joc cu skateri? Meh!”. Apoi am început să joc și să joc și să tot joc, fără să mă mai pot opri. Atmosfera, coloana sonoră, nivelurile, schemele și dorința de a aduna toate obiectele colecționabile dintr-un nivel m-au ținut o vară întreagă lipit de el.
Lord of the Rings: The Return of the King – 2003
Enclave – 2003
Enclave a fost un joc extraordinar de popular în Europa de Est. Un action hack and slash cu două campanii și elemente ușoare de RPG, Enclave era „în gura” oricărui gamer, iar toată lumea credea că vom primi o continuare. Ei bine, nu a mai venit.
Age of Mythology – 2002

Star Wars Jedi Knight II: Jedi Outcast – 2002
Din aceiasi colectie:
- 6 jocuri vechi care merită (re)jucate pe hardware modern
- Jocuri vechi da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. I)
- Jocuri (și mai) vechi da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. II)
- Mai noi da’ bune: jocuri moderne care mi-au placut (vol. I)
- Jocuri vechi da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. III)
- Jocuri vechi da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. IV)
- Jocuri vechi (da’ mai noi) da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. V)
- Mai noi da’ bune: jocuri moderne care mi-au placut (vol. II)
- Dacă ai jucat astea, e clar: te-ai făcut mare (vol. VI)
- Au trecut peste 20 de ani de la aceste jocuri? 5 titluri care ne demonstrează cum a zburat timpul (vol. VII)
- 5 jocuri legendare care au împlinit 25 de ani









Participa si tu la discutie!