Un joc bun nu se traduce mereu într-un succes comercial, iar un succes comercial nu înseamnă mereu că jocul a fost bun. Cauzele sunt multiple, câteodată vin chiar de la producători/distribuitori, alteori de la comunitate sau dintr-un moment inoportun pe piață. Gamerii, din păcate, sunt obișnuiți să fie dezamăgiți de jocuri și câteodată să nu […]
Te-ai trezit în 2006: 5 jocuri PC care merită instalate și astăzi
Stop right there, criminal scum! You violated the law! Pay the court a fine or serve your sentence. Your stolen goods are now forfeit. 2006 a fost anul lui The Elder Scrolls IV: Oblivion. A câștigat cele mai multe premii Game of the Year și au fost pe merit.
5 titluri legendare pentru PC care au marcat copilăria anilor ’90
Anii ’90 au adus conceptul de PC sau calculator personal mai aproape de casă. Cei norocoși chiar au avut unul acasă, în timp ce alții s-au întâlnit cu unul pentru prima oară în „sala de calculatoare”.
Dincolo de Starcraft și Red Alert: 10 RTS-uri de colecție de care probabil n-ai auzit
Vinerea trecută am povestit despre 14 legende lansate între anii 2000-2010. Astăzi vorbim despre 10 mai puțin cunoscute, dar care, la rândul lor, au avut abordări ambițioase. Pe lângă faptul că majoritatea se luptau pentru o grafică 3D cât mai impresionantă, dezvoltatorii au experimentat cu elemente de gameplay care să le dea unicitate. Rețeta nu […]
Nu se mai fac asa: 14 titluri de strategie legendare din anii 2000
Între 2000 și 2010, genul RTS s-a bucurat de un succes enorm și au apărut unele dintre cele mai influente titluri născute în acest gen. A fost o perioadă când strategiile erau la mare căutare, internet café-urile erau la apogeul lor și provocările erau acceptate atât de gameri, cât și de dezvoltatori. Niciun joc din […]
5 jocuri din 2010 care sunt mai bune decât ce avem astăzi
La momentul respectiv, cine avea un PC echipat cu un procesor Intel Core i5-750, 4 GB RAM DDR3 și o placă video Nvidia GeForce GTX 480 sau ATI Radeon HD 5850 era șmecher. Iar dacă a jucat și titlurile de mai jos pe o configurație similară, a fost rege.
5 jocuri moderne care merită jucate (vol. III)
Când tehnologia modernă este valorificată pentru a oferi o experiență unică jucătorului și nu pentru a îmbogăți rapid investitorii, rezultatul poate fi unul memorabil, care merită toată atenția noastră.
5 jocuri iconice pe care nu le-am uitat nici după mai bine de două decenii
Vinerea de gaming e aici, iar astăzi scoatem de la naftalină alte 5 jocuri pe care sunt sigur că mulți dintre voi le-au jucat și le-au îndrăgit.
5 jocuri legendare care au împlinit 25 de ani
Un sfert de secol mai târziu, aceste titluri sunt încă aduse în discuție datorită amprentei pe care au lăsat-o asupra gamingului.
Au trecut peste 20 de ani de la aceste jocuri? 5 titluri care ne demonstrează cum a zburat timpul (vol. VII)
All we had to do was follow the damn train, CJ!
Dacă ai jucat astea, e clar: te-ai făcut mare (vol. VI)
Adevărata nostalgie este când auzi piesa de pe fundalul unui joc vechi și, pentru câteva secunde, simți din nou mirosul camerei tale de acum douăzeci de ani.
XBOX Games Showcase 2026: o rază de optimism
Pentru prima oară după mult timp, XBOX a avut un eveniment dedicat gamingului reușit. Gears of War: E-Day, o surpriză de la Senua, ceva foarte interesant în DLC-ul pregătit pentru DOOM sau State of Decay 3 mi-au făcut dimineața mai bună.
Mai noi da’ bune: jocuri moderne care mi-au placut (vol. II)
Vinerea asta luăm o mică pauză de la nostalgie și revenim mai aproape de prezent.
Jocuri vechi (da’ mai noi) da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. V)
„Nostalgia în gaming e momentul când grafica nu mai contează, doar amintirile.”
Jocuri vechi da’ bune care te vor face să te simți bătrân (vol. IV)
„Jocurile vechi nu mor niciodată. Ele doar așteaptă în liniște, pe un raft prăfuit, momentul în care vom avea din nou nevoie de putină magie pură.” E un citat pe care l-am găsit pe internet. Nu stiu cui îi aparține, dar îi dau dreptate.



















