Un subiect care s-ar putea sa supere pe unii fani, insa eu sunt de parere ca telefoanele chinezesti au devenit prea scumpe. Poate mi se pare mie, poate ceva imi scapa. Haideti sa aflam ce s-a intamplat cu telefoanele chinezesti.
Pragul psihologic de 1000 de euro a fost depasit. Gasim astazi telefoane care costa chiar mai mult de atat. Insa ne-am obisnuit sa vedem preturi mari de la companii de renume precum Apple. Preturile lor au fost intotdeauna cele mai mari inca de la inceputuri, iar Samsung a fost aproape de ei cu preturi o idee mai mici, cam cu cateva sute de euro mai jos.
Sa ne aducem aminte putin de perioada 2012 cand un Galaxy S3 costa 2799 lei la eMAG. Era un telefon proaspat lansat si concura cu iPhone 5 care si el costa 3300 lei tot la eMAG.
In paralel cu aceste doua telefoane exista si Huawei, brandul chinezesc care astazi face furori. In 2013 tin minte ca a aparut Huawei Ascend P6 care costa in jur de 1500 lei, iar un an mai tarziu in 2014 a aparut Ascend P7 care costa 1600 lei. Era alternativa chinezului si iti oferea design si software „imprumutat” de la Samsung si Apple. Practic era o combinatie, insa la pretul respectiv o solutie foarte corecta.
Imi aduc si azi aminte ce bucuros am fost cand am testat P7, un telefon superb desenat cu o camera decenta si un soft parca copiat 1:1 de la Apple. Dar imi placea in raport cu pretul. Nu aveam o problema ca la pretul acela primeam o clona frumos desenata.
Preturile au crescut de la an la an, iar Apple era in fruntea clasamentului. Samsung, LG, Sony, HTC ofereau alternative high end la preturi mai bune si concurau intre ei la acest capitol. Pe vremea aia nu aveai alternative de la branduri precum Oppo, OnePlus, Xiaomi si altii. Desi Huawei era pe piata si atunci nu oferea suficienta incredere.
Sa ne aducem aminte care era concurenta din gama high end prin 2012: Samsung Galaxy S3 vs LG Optimus G vs HTC One X vs iPhone 5 vs Sony Xperia GX vs Nokia Lumia 920 vs Motorola RAZR HD. Aveam atunci 7 producatori care ofereau telefoane bune si complet diferite.
Dupa cum vedeti nici vorba de producatori chinezi in lista, iar Huawei, ZTE, Oppo sau Meizu erau niste nume care in 2012 te duceau cu gandul la clone sau produse de proasta calitate.
Ce a urmat dupa? Sony, LG, HTC, Motorola si Nokia si-au dat cu stangul in dreptul. Nokia cu al lor Windows Phone, HTC prin preturile mari, Motorola a renuntat la modelele de top, LG avea probleme grave cu anumite exemplare, iar Sony…cu Sony nu pot intelege ce s-a intamplat.
Asadar, Samsung si Apple au ramas singuri in competitie cand ceilalti deja nu mai contau. Atunci consider eu ca brandurile chinezesti au simtit miros de sange. In sfarsit era loc in piata si pentru ei, puteau sa se afirme si sa ofere alternative la un pret mai bun.
Startul a avut loc in 2014 cand OnePlus a prezentat modelul OnePlus One, un telefon de 300 de dolari cu specificatii de top cum nu s-a mai vazut pana atunci. S-au vandut 500.000 de unitati din aprilie si pana in iulie.
Lumea a prins incredere intr-un brand nou din China. Era de asteptat sa fie un real succes cand ceilalti producatori de renume livrau o calitate uneori mai slaba dar la un pret dublu. Tot atunci si-au facut aparitia cu curaj si alte branduri precum Huawei. In 2015 a fost lansat P8 si imi aduc aminte ca am fost la evenimentul de lansare din Romania si lumea era pur si simplu impresionata de telefon.
Pretul telefonului era bun, specificatiile erau la fel de bune, iar cu timpul seria a evoluat si puteti vedea in prezent unde s-a ajuns. Xiaomi si Oppo au incercat si ei inca de pe atunci sa-si faca loc, iar astazi avem o concurenta cum nu credeam ca imi era dat sa vad vreodata.
In afara de Samsung si Apple avem doar branduri chinezesti ca alternative. Nu vreau sa spun ca este un lucru rau, insa nici preturile nu mai sunt mici ca odinioara. Daca Apple sau Samsung ofera telefoane care depasesc suma de 1000 de euro, nici cu brandurile chinezesti nu pot spune ca-mi este rusine.
OnePlus nu mai ofera telefoane de 300 de dolari, Xiaomi sau Huawei nu mai sunt alternative no name ieftine ci alternative serioase care costa si ele 1000 de dolari sau peste. Totusi…
Nu vi se par niste preturi prea mari pentru niste producatori chinezi? Nu este o intrebare ironica ci pur si simplu sunt curios cum vi se pare ca un producator din China sa ceara 1000 de dolari pe un telefon in conditiile in care respectivul brand oferea in trecut alternative ieftine/clone.
Nu spun ca este ceva normal sa dai atatia bani pe un telefon (chiar daca eu am dat si mai mult, sunt consient ca preturile sunt prea mari pentru niste teleofoane) si nici nu sunt de acord sa existe doar doua solutii.
Ce vreau sa spun este ca atat Samsung cat si Apple ofera pentru cei 1000 de euro un flagship dotat cu cele mai noi tehnologii, un soft bun, reprezentanta in toate tarile, suport tehnic local, accesorii la tot pasul si service-uri autorizate. In schimb solutiile oferite de celelalte branduri mentionate nu sunt mai bune si nici mult mai diferite dpdv tehnic. In cele mai multe cazuri sunt alternative mai slabe cu probleme de software, cu tehnologii noi netestate suficient, fara service sau reprezentanta in Romania si cu o fiabilitate pusa sub semnul intrebarii. Accesoriile pot fi mai greu de gasit, nu toate tarile au service local, insa preturile sunt la fel.
Parerea mea este ca Samsung sau Apple isi pot justifica pretul nu doar prin produs ci si prin ceea ce ofera pe langa: service, accesorii, garantie etc. Pe cand un telefon chinezesc de tip flagship nu poate oferi ceva in plus dar nici macar ceva similar. Huawei s-a miscat cat de cat si stiu ca au service in Romania, dar dupa cati ani?
Ce parere aveti? Credeti ca producatorii chinezi pot justica pretul ridicat al telefoanelor? Voi considerati ca preturile practicate de ei sunt normale? Eu consider ca nu este normal si as aprecia mai mult telefoanele lor, indiferent de brand, daca preturile ar fi mai mici decat cele oferite de Samsung sau Apple. Pentru ca altfel eu nu vad nici un motiv pentru care as da 1000 de euro pe un chinez vs un brand consacrat si cunoscut.
Sunt curios cum vedeti voi situatia in sectiunea de comentarii.
Telefoanele chinezesti au fost de la lansare prea scumpe 😉
Nu, la ora actuală Huawei, Xiaomi One Plus,Oppo sunt mult mai bune decat Apple sau Samsung .Ideea ca sunt chinezării este învechită luati un tel Huawei Xiaomi etc și vedeți ca sunt telefoane ff bune si mai ieftine decât Samsung sau Apple
Pe mine m-ai convins!
Părerea dumneavoastră se referă la o etichetare veche precum: Acestea sunt chinezării!
Pe bune? Cat primesc acești jurnaliști de la Apple și Samsung pentru a aduce într-o lumină proasta brand-urile chinezești?
Să le fie rușine americanilor că un brand chinez are Motorola.
China este mult peste America și Coreea la numărul de branduri de calitate și incredere. Preturile sunt justificate,deoarece nu mai sunt branduri din eșalonul al doilea.
Acum fac parte toate dintr-o elita.
Pe bune? Cat primesc acești jurnaliști de la Apple și Samsung pentru a aduce într-o lumină proasta brand-urile chinezești?
Mult, foarte mult. 😀
Nu prea cumparam nici atunci telefoane facute de brand-uri chinezesti fiindca cautam telefoane cu tehnologii cat mai bune si soft cat mai bine implementat. In acelasi timp, spectacolul Samsung cu S20 care incepea la 4300 RON (si modele cu Exynos, dar asta sincer nu e chiar asa de relevant) m-a facut sa ma orientez spre Apple. Vorba aia, daca tot vrei sa cumperi ceva care costa 1000 de euro sau mai mult, macar sa cumperi un telefon care vine la pachet cu update-uri de soft facute cand trebuie. Samsung si ceilalti producatori trebuie sa schimbe radical politica de update daca mai vor sa scoatem mia de coco pe telefoanele lor.
Ai pus punctul pe i.
https://thehill.com/policy/cybersecurity/494176-vulnerabilities-on-iphones-ipads-allowed-hackers-to-access-data-for
Este greșit titlul,nu doar telefoanele chinezești au devenit scumpe, toate telefoanele au devenit scumpe.Rușinos este faptul că producătorii au luat banul display l-au ciopârțit și găurit in toate felurile și l-au prezentat în toate felurile că o mare inovație.Faptul că au scos banalul led de notificare,mufa jack,butoane de volum,ne prezintă ecrane cascada sa lipsa unui speaker tot că evoluție ,mă face să mă întreb cât de superficiali suntem cumpărând aceste produse cu o grămada de bani.Nu mai vb de faptul că și acum Lumia 1020 bate o grămadă de telefoane pe partea de cameră!
Corect
Adevarat.Fițele…costa.
Întrebarea e: îți trebui un telefon de 1000 euro?
Nu se deschide waze-u și olx-u la fel că unu de 10-15 milioane?
Daca esti vreun businessman ,ceva CEO la vreo multinațională mai zic că e musai sa ai telefon cat mai scump dar când văd oameni rand care fac un al2lea împrumut că sa plătească primu imprumut la ultimul model de iPhone nu mi se pare normal
Nu asta este problema. Fiecare face ce vrea cu banii. Si da, waze merge mai bine pe un telefon de 1000 de euro, fara suparare.
E o vorbă românească despre iștețimea celui care cere și celui care dă.
recent i-am cumparat un midrange matusei mele un a51 , vreau sa zic ca de la inceput mi se pare ca merge naspa , ea avea un a 50 prima serie ala cu carcasa din aluminiu inca mai functioneaza mai agata el dar are vre-0 5 ani , porcaria asta noua tot e numai plastic si nu se misca exceptional , deci exista dif mai ales la android intre un midrange si un highend, la iphone diferentele nu sunt asa mari si iphone se care e ieftin se misca tot la fel de bine ca si modelul pro max , diferentele sunt la camere ecran si alte chestii
Cred ca nu stii tu sa-l folosesti, sau matusa ta 🙂
Pe același principiu, de ce să cumperi haine de calitate când poți să iei tricouri de 20 lei și încălțăminte de 100 lei?
De unde ideea asta că toate achizițiile trebuie să te ajute să faci bani??! Eu am băgat vreo 20.000 Lei în ultimul an în hardware, monitoare și periferice. Mă ajută cu ceva pe plan profesional? Aproape deloc. A meritat? Da, pentru că asta îmi place.
asta se intampla cand, din lacomie, produci in China. Apple e vinovat, Samsung la fel, pentru ca a urmat „strategia” celui dintai. Toate telefoanele din ziua de azi sunt Made in China; mai conteaza brandul, din moment ce sunt produse in acelasi loc, iar specificatiile sunt (aproape) similare? Pentru a evita aceasta situatie, ar fi trebuit ca Apple sa produca in SUA. Am fi avut si azi un produs poate cu 100-200 dolari mai scump, dar care nu ar fi putut fi copiat veci de chinezi, pentru ca „Made in USA” nu poate fi copiat, si nici comparat cu „Made in China”. Cand produci la chinezi, le dai tehnologie, chiar daca nu voluntar. Se servesc ei singuri. Lacomia a scos Apple din „exclusivitate” si l-a aruncat in banalitate, in curtea mediocritatii chinezesti. Rezultatul se vede:)
Nu numai telefoanele.Si ambalajul unei paini, este produs in China… Bravo chinezilor, nu avem pentru ce sa-i acuzam… Poate asa se mai trezesc „unii”
Noroc cu Realme
Salutare.
Rapunsul – categoric Da.
Sursa – banul este ochiul dracului pentru toti.
🙂
Oneplus este un telefon chinezesc. Să zicem că ar avea ceva minusuri față de un Samsung sau iPhone. Dar probleme software nu are…cel mai fluid, cel mai bine optimizat Android, de departe, este pe Oneplus. Și telefoanele astea merg la fel și după 2 ani…nu agață, nu sacadează, nu se blochează, zboară prin aplicații. În momentul actual, Oneplus este cea mai bună alegere pentru un telefon cu Android… Samsung gâfâie cu Exynos…One UI este cam fragil… Huawei au alte probleme…Lg, Sony, HTC, Xiaomi, etc, se pierd în mulțime. Știu ce vorbesc… am un Oneplus 6 din iunie 2018… soția are un Galaxy note 10+… și a avut înainte un Huawei p9 plus.
Ai dreptate. Am avut Oneplus 3 din 2016, când a apărut. L-am luat direct de la ei de pe site. M-a ținut până anul trecut în vară, când l-am schimbat cu un OP 6T. Motivul? Bateria. L-am lăsat unei prietene care îl folosește fără probleme. Acum 6T-ul sper să mă țină încă 2 ani de acum încolo. I-am spart spatele, dar i l-am înlocuit cu unul nou (piese luate de pe ali, înlocuit de mine). Dacă începe să facă fițe bateria între timp, o schimb că acum știu să ajung la ea. De soft nici nu-mi fac probleme.
Acum e adevărat că și op-urile sunt scumpe, de-aia 6T-ul l-am luat după vreo 8 luni și de pe ebay. 380$ cu cutie și accesorii originale, merge fără probleme. Și pentru astea noi aș aștepta până să le iau. Și oricum prefer să le iau open box. Dar asta e preferința mea.
Once you try oneplus, you can’t go back…
Eu am un Motorola One Zoom, mi-am dorit un telefon bun, mai de buget asa, cu android stock si am nimerit lozul castigator.
Deci de 6 luni cam asa, telefonul asta, se misca zilnic, la fel de bine ca la inceput, nu are nici cea mai mica intarziere.Cand am avut telefoane de la alti producatori, in 3 luni, erau pe butuci, trebuiau resetate.
Sunt utilizator de Android de vreo 10. Am avut 4 Samsung, un Huawei, un LG iar ultimele doua OnePlus si Xiaomi pentru ca am cosiderat ca ofera mai mult pentru mai putin. Experienta software clar pe OnePlus este cea mai buna insa la 800EURO+ deja nu mai merita. Principalul motiv din cele enumerate de tine este suportul si serviceul local, daca ai nevoie de el. Tin minte la unul din Samsung-uri am avut o problem la display. L-am lasat in service fiind intamplator in Bucuresti. Dupa doua ore aveam displayul inlocuit si telefonul in mana, singura neplacere fiind ca au dat factory reset. Inteleg ca la OnePlus se misca ok serviceul chiar daca cel mai aproape e in Polonia. Totusi vorbim de cateva zile, nu ore. La Xiaomi mi-e clar teama daca o sa am nevoie de service.
Lasand asta la o parte clar personal nu as da aceasi bani pentru specificatii si performante similare catre Xiaomi, Oppo sau Oneplus vs Samsung. Huawei nu ma intereseaza ca au bootloaderul blocat (lipsa de Google services as rezolva-o usor). Sunt utilizator avansat de Android. Vreau sa am acces la root sa pot modifica sistemul cum doresc daca ma pricep sa fac asta fara riscuri si sa pot insitala aplicatii care nu sunt suportate oficial. De aceea nu am avut niciodata un iPhone. Nu am nu nimic cu platforma iOS dar mi se pare prea limitata si plus de asta mult prea scump dispozitivul pentru ce ofera. Un al doilea factor este revanzarea. Pe OnePlus iei mult mai putin SH, pe Xiaomi cred ca o sa iau mai nimic. De obicei schimb telefonul la mai putin de 2 ani.
Asa ca este foarte posibil sa ma intorc la Samsung cu urmatorul telefon. OnePlus-urile noi par sa nu mai faca compromisuri insa atuul pretului s-a pierdut si parca nu mai merita. Xiaomi face totusi compromisuri chiar si pe 10 Pro la 1000$ (fara IP, cu USB2.0, fara EIS pe camera fata si un soft care inca lasa de dorit mult fata chiar si de OneUI) asa mi se pare chiar nesimtire sa ceri atat in afara chinei, unde pretul e cu 35% mai jos. Mai sper la varianta de Redmi K30Pro zoom la sub 700$, care arata bine ca si specificatii desi nu e top.
Plus ca 1000$ nu as da pe un telefon de fel. Singurul motiv pentru care as da pana la 3000RON este ca imi deconteaza compania jumatate si cealalta jumatate o platesc in 3-4 rate.
Sa iei pe banii tai insa un telefon peste 2000 de lei pe care il folosesti doar in interes personal mi se pare stupid si nejustificabil in economia de piata e Romaniei si cu atat mai mult in conextul actual, indiferent cati bani ai avea disponibili. No offense…
Am avut Huawei incepand de la P7, apoi P9 lite si acum P20 lite. Nu cred ca este corect sa le caracterizezi ca telefoane chinezesti sau chinezarii. Ele sunt telefoane bune, cu un raport calitate pret foarte bun. Acum faptul ca inca exista romani care cred ca ce e facut in China e prost, asta este problema lor. Lucrez cu echipamente chinezesti si pot spune ca sunt mai bune si mai fiabile decat echipamentele facute in America sau in tarile nordice. Asa ca da, daca as vrea sa cumpar un telefon de 1000 eur nu as alege dupa marca sau tara companiei mama ci as alege dupa ce primesc de banii acestia. In nici un caz nu as elimina un telefon pentru ca este facut de o firma din China. Iar treaba cu copiatul poate e adevarata in cazul tehnologiei de acum 5-10 ani, in momentul de fata firmele din China isi aduc si ele aportul la avansul tehnologic.
am avut p9lite,p10 lite si p20 lite,din pacate bateria ma tinea juma de zi dupa 1 an de folosire…am trecut la un motorola g8+,il am de vreo 4 luni..sper sa tina mai mult..nu vad rostul de a da cateva sute de euro pe un telefon
Eu cred ca pentru un telefon al cărui baterie începe sa se deterioreze după un an, preturile sunt deosebit de mari indiferent de producator
Preturile intr-adevar cresc, dar nu este relevant. In general un telefon intre 800-1200 lei a satisfacut si va satisface nevoile utilizatorului obisnuit pentru minim 3 ani de zile. Pentru cineva care nu ruleaza afaceri de pe telefon sau face bani prin trading sau alte metode, un astfel de telefon este suficient. Este irelevant daca youtube, facebook, instagram se deschid in 2 sau 5 secunde, omul de rand nu are nevoie de performanta. Restul sunt doar dorinte si mofturi care ar trebui indepartate oricum, indiferent de factorul financiar.
„Restul sunt doar dorinte si mofturi care ar trebui indepartate oricum, indiferent de factorul financiar.” Adica daca eu am 1 milion de euro sa nu cumva sa-mi cumpar un Lamborghini, sa nu am mofturi. Sa imi cumpar un Logan, nu? Asta vrei sa zici? Practic spui sa ne limitam. „Este irelevant daca youtube, facebook, instagram se deschid in 2 sau 5 secunde, omul de rand nu are nevoie de performanta.” Nu este irelevant. Daca nu cautam performanta atunci tehnologia va stagna. De ce nu folosim in continuare telefoane clasice? Ca si alea suna…dau mesaje.
E nasol sa-ti atarne cablul ala spiralat din ghiozdan…
Nu zic sa-ti cumperi logan, zic sa-ti cumperi o masina fiabila, usor de intretinut, care sa te transporte in siguranta din punctul A in B. Tu cumpara-ti cata tehnologie inutila vrei ca sa „nu stagneze” :)))
Toate telefoanele s-au scumpit, fara absolut nici o exceptie.
Hai sa ne uitam un pic dincolo de specificatiile telefoanelor, pentru ca asa cum se spunea pe aici deja un mid-range iti ofera mai mult decat ai nevoie pentru utilizarea de zi cu zi. Este vorba de serviciile care vin impreuna cu telefoanele.
De ce as plati pentru un brand cu prezenta mica spre inexistenta, cu service discutabil si cu asistenta cvasinula aproape la fel cat pe un telefon cu servicii verificate de altii? Daca nu imi permit ultimul telefon din gama ma duc la un mid-range pe care sa imi permit sa il schimb cand iese din garantie si asta e, decat sa tremur 3-4 ani ca ce ma fac daca imi moare telefonul pe care am dat 800-1000 eur si va trebi sa apelez la un service care fie nu stie ce sa ii faca fie va inventa motive sa imi respinga garantia.
Depinde de ce ti se ofera, procesoarele si tehnologia, costa, indiferent de ce scrie pe carcasa!
Eu unul, am ales un telefon midrange, anume Motorola G8 Plus si nici ca am nevoie de mai mult, dar na, fiecare alege dupa cum vrea.
Pe un site (https://www.notebookcheck.net/How-much-does-it-cost-Xiaomi-to-build-the-Mi-10-US-440-apparently.454847.0.html) se pare ca un MI 10 ar costa vreo 440$. hai sa rotunjim la 500$ ca mai intra si manipularea, productia efectiva si reclama. Pretul de vanzare e vreo 720$ pe gearbest, adica ne apropiem de un adaos de 50%. Hai 40%. E cam mare cand vrei sa iti iei o cota de piata si cand te laudai cu preturile cele mai bune