De când Uniunea Astronomică Internațională a decis că Pluto nu mai este o planetă, micul corp ceresc a devenit un subiect aparte pe Pământ. S-au născut tot felul de curente de opinie care susțineau reintegrarea ei pe ”harta” sistemului nostru spațial, s-au scris cărți, articole și s-au filmat documentare.
Mai mult decât oricând, Pluto a devenit ”răsfățatul” Căii Lactee și este posibil ca nici la decoperirea lui, pe 14 martie 1930, să nu fi fost atât de mult băgat în seamă. Apropo de acest eveniment, numele i-a fost dat de Venetia Burney, o fetiță de 11 ani, din Oxford, Anglia, care a considerat că Pluto, zeul împărăției subpământene, cel care avea capacitatea de a se face invizibil, se potrivește pentru o planetă ascunsă atâta vreme de ochii lumii.
Pentru a păstra linia, luna sa a fost denumită Charon, care în mitologia greacă este luntrașul lui Hades în Infern. El îi trecea pe cei proaspăt morți peste râul Acheron, dacă își puteau plăti călătoria. Tocmai de aceea, în Grecia antică, cadavrelor le era adesea pusă o monedă în gură pentru a putea plăti călătoria.
Charon și Pluton alcătuiesc un sistem de planetă dublă, deoarece centrul de masă al sistemului este deasupra suprafeței planetei pitice Pluton, între cele două corpuri.
Decenii întregi, Uniunea Astronomică Internațională a considerat Pluto ca fiind ”capăt de linie” al sistemului nostru solar. Doar că, de prin anii 1990, de când știința a avansat îndeajuns, s-au descoperit multe corpuri cerești în zona transneptuniană, mai axact prin Centura Kuiper sau prin Norul lui Oort. Toate de dimensiuni și caracteristici similare cu Pluto, dar care erau clasificate drept comete. Pentru a nu crea nedreptăți acelor corpuri, l-au făcut planetă pitică pe Pluto.
Cu câteva luni înainte de această ”retrogradare”, NASA a lansat nava spațială New Horizons pentru cartografierea ei – singura planetă a cărei față încă nu o văzusem. Din păcate, cu mult înainte ca satelitul să ajungă acolo în 2015, Pluto devenise o fostă planetă.
Pentru aumple golul, în 2003 a ”apărut” Eris, o altă planetă aflată în aceeași zona a Centurii Kuiper, și care are cel puțin un satelit, numit Dysnomia. Pentru că are și masa mai mare decât Pluto, a fost considerată urmașa acestuia – a noua planetă. Doar că, după doar trei ani, l-a urmat pe vecinul său în liga planetelor pitice. 🙂
Zona transneptuniană are mai multe mistere decât s-a crezut inițial. Unul dintre ele au orbite care sunt aproximativ aliniate. Imaginați-vă că aruncați o duzină de creioane în aer, după care examinați orientarea lor pe sol. Nu v-ați aștepta ca aproape toți să arate în aceeași direcție, nu? Dar acest lucru era adevărat pentru orbitele acestor obiecte îndepărtate.
În 2016, astronomii Mike Brown și Konstantin Batygin, astronomi ai Institutului de Tehnologie din California, au sugerat o explicație. Aceștia au susținut că aceste obiecte au fost trase încet în această aliniere neverosimilă de forța gravitațională a unei planete necunoscute și grele. A noua planetă! Iar ideea nu poate fi aruncată la gunoi, pentru că tocmai prin astfel de observații a fost identificat Neptun, în 1840, înainte de a fi remarcat pe cer. Găsirea a ceva prin influența sa asupra unui vecin este o poveste veche în astronomie, pare-se.
Deși au crezut că o vor repera și identifica rapid, Brown și Batygin nu au ajuns încă la o descoperire oficială. Recent, noile date i-au determinat să-și revizuiască ușor predicția. Acum se crede că Planeta 9, dacă există, are aproximativ jumătate din masa lui Uranus. Poate că nu sună prea mult, dar este mai mult decât greutatea combinată a lui Mercur, Venus, Pământ și Marte. Formată în sistemul solar exterior, această planetă ar fi probabil o sferă rece de gaz; la fel ca Jupiter și Saturn, deși mai mici, într-un tărâm în care soarele nu este altceva decât un punct luminos într-un cer cu cerneală. Așadar, Elon Musk poate scoate de pe lista lui de colonizare spațială și această Planetă 9. 🙂
PS: Titlul reprezintă un mic joc de cuvinte. Pentru că știrea este preluată de la NBC, mi-am adus aminte de A treia planeta de la Soare, care este un sitcom american produs taman de ei. S-a întins pe 6 sezoane, între anii 1996 și 2001, având 139 de episoade și prezenta viața a patru extratereștrii ajunți pe Terra, care au luat formă umană pentru a studia locuitorii de aici. Recunosc că mă uitam pentru Kristen Johnston. 😛
Sursa: nbcnews.com