AMD ne-a promis ca in prima parte a anului 2012 va lansa platforma Brazos 2.0 de procesoare mobile, cu consum electric redus, destinate netbook-urilor si laptop-urilor ieftine. Si chiar daca a intarziat putin, a reusit sa se incadreze in prima jumatate a anului, si sa se foloseasca de Computex pentru a introduce aceste produse.
Din pacate, Brazos 2.0 este ceva mai putin impresionanta decat prima itineratie. Pentru ca include numai doua procesoare, din familia Zacate, realizate in procesul tehnologic de 40 nm, si acestea au la baza aceleasi nuclee Bobcat vechi de un an jumate. Schimbarea tine de GPU-ul integrat, acum de generatie Radeon HD 7000. Dar si ea este mai mult cu numele. Arhitectura pare tot VLIW5.
Dar sa trecem la cei doi reprezentanti, ambii dual core-uri. Primul, E2-1800, are frecventa de 1.7 GHz, 1 MB L2 cache, TDP de 18 W, si un GPU Radeon HD 7340, cu 80 Stream Processors, si o frecventa de 523 MHz, ce poate urca prin Turbo pana la 680 MHz. Iar controller-ul de memorie recunoaste DDR3 la 1333 MHz.
Mezinul E1-1200, atinge 1.4 GHz, si are tot 1 MB L2 cache si TDP de 18 W. Dar IGP-ul este acum Radeon HD 7310, tot de 80 Stream Processors, dar 500 MHz, fara Turbo. Iar controller-ul de memorie DDR3 merge tot la 1333 MHz.
Poate cel mai mare beneficiu va fi adus de chipset-ul Hudson A68M, care ofera acum si conectivitatea USB 3.0 si DisplayPort. Pana la urma Brazos 2.0 este doar o miscare de marketing.
40nm?! Parcă s-a dat timpul înapoi. Oricum, înţeleg că portabilele cu noul Brazos ajung până la 11 ore de autonomie, ceea ce e impresionant pentru că rivalizează direct cu tabletele, mai ales că pe Brazos se pot instala mai multe sisteme de operare şi versiuni ale acestora.
procesul de 40nm este foarte matur si AMD a scos ce e mai bun din el…da este un produs de marketing pana la anul cand o sa vina cu ceva se pare semnificativ si la nivel de CPU nu numai la GPU…pe 28nm care si el o sa fie destul de matur atunci