Cunoscuta firma germana producatoare de automobile, Audi, utilizeaza Linux, atat pe servere, cat si pe statiile de lucru. Pana la sfarsitul acestui an, compania isi propune sa inlocuiasca vechile sisteme cu unele capabile sa ruleze Linux 64bit.
Audi, a carui deviza este „”Vorsprung durch Technik” (progres prin tehnologie) a utilizat intr-o prima faza Linux la serverele CAE (Computer-Aided Engineering), unde softul de simulare este folosit pentru crearea modelelor 3D a diverselor componente si mai apoi pentru testarea acestora.
Utilizarea masiva Linuxului in cadrul companiei Audi, s-a realizat in perioada 2003-2004, pe sistemele i386.Purtatorul de cuvant al firmei, Florian Kienast, a declarat ca pana la sfarsitul anului, toate sistemele de calcul din companie vor rula Linux pe 64bit, Audi devenind astfel una dintre putinele companii care utilizeaza Linuxul la scara larga.