Autoritățile din Australia au aprobat legea de restricționare a accesului la canale de social media pentru copiii sub 16 ani. Legea va intra în aplicare începând cu a doua jumătate a anului viitor și se va aplica tuturor rețelelor sociale, inclusiv TikTok și Snapchat. De asemenea, australienii au stabilit și un cadru legislativ de sancțiuni, companiile care nu se vor conforma urmând a fi amendate cu sume de până la 49.5 milioane de dolari australieni (aprox. 32 milioane de dolari). Însă, cu toate acestea, nu au fost stabilite exact și metodele prin care minorilor le va fi restricționat accesul, însă, cel mai probabil, va fi vorba de un proces de identificare pe bază de adresă IP și act de identitate. Australienii sunt preocupați de impactul negativ pe care îl au rețelele de socializare asupra sănătății mentale a copiilor, existând numeroase studii care dovedesc o degradare rapidă a capacităților cognitive ca urmare a expunerii îndelungate la conținutul de pe social media, dar și alte pericole, cum ar fi bullying-ul și agresiunea sexuală. Cu toate că legea a fost atacată de formațiuni care susțin protejarea intimității și drepturilor copiilor, ea a fost aprobată, bucurându-se de susținere din partea a 77% din populația țării.
Bineînțeles, rețelele de socializare sunt nemulțumite de decizie, reprezentanții TikTok și X venind deja cu poziții oficiale care critică acțiunea autorităților australiene. Dintre toate rețelele de socializare, doar YouTube beneficiază de o derogare și nu va trebui să impună limita de vârsta, conținutul de pe aceasta platformă fiind considerat educativ și chiar utilizat în mediul de învățământ. Nu a fost stabilit un termen limită exact până la care serviciile de social media trebuie să se conformeze, însă australienii au în plan ca legea, metodele de restricționare a accesului și cadrul legislativ de monitorizare să fie gata până în 2026.
Via Reuters
Fain