Nu stiam ce titlu sa mai pun. Am testat atatea laptop-uri ca mai stiu cum sa va fac atenti. MSI Crosshair este un laptop de gaming bun, dar vine cu niste insertii galbene interensate care il fac deosebit.
Introducere
Daca vreti cel mai nou procesor, cea mai noua placa video, un design unic si un sistem de racire bune, atunci MSI Crosshair este formula potrvita. MSI ne-a impresionat placut de cand au revenit in Romania si laptop-urile lor de gaming sunt foarte reusite.
Modelul de fata are tot ce ii trebuie unui gamer ca sa fie multumit si sa performeze in jocurile preferate. In cazul de fata, Crosshair vine si cu un design unic.
Petele de culoare galbena si zonele in care se combina negrul cu galben, formeaza o nuanta unica. Personal n-am mai vazut un laptop galben pana acum.
Este dotat cu procesor i7-12700H, RTX 3060, 1TB SSD, 16GB DDR4 2x8GB, vine fara Windows si are un ecran de 15.6 inch QHD IPS la 165Hz. Foarte bun.
Design
Pozele vorbesc de la sine. Nu o sa insist foarte mult. Avem zone galbene langa tastatura, o bucata de plastic parca lipita in partea din dreapta, iar in zona tastaturii putem vedea cum se combina cele doua culori si se formeaza acel verde interesant.
Este interesant, poate nu cel mai frumos laptop, dar este interesant. Sigur cineva va fi atras de aceasta combinatie. In rest, plasticul folosit este de buna calitate. Tastatura este placuta atat la scris cat si la gaming, forta de apasare este medie si simti ca ai control asupra ei, ai feedback bun, iar trackpad-ul este micut, dar macar se simte bine.
Aerul cald este eliminat prin spate prin niste fante mari care imi aduc aminte de niste laptop-uri mai vechi de la concurenta. Pe lateral stanga gasim doua porturi USB, o grila de aerisire si portul pentru alimentare. Pe dreapta avem un HDMI, USB C, USB 3.0 si jack pentru casti. Aproape invizibil si pus in colt se afla si portul LAN.
Margini subtirele in jurul ecranului, o camera web care nu se poate ascunde si microfoane in jurul ei. Este un laptop simplu sa spunem, care in afara de petele de culoare galbena nu are nimic special de prezentat.
Ecran si difuzoare
15.6 inch diagonala, QHD, IPS si 165Hz. Este un panou modern, rapid, cu protectie mata pe deasupra ca sa nu ai probleme daca iti bate soarele in ecran. Culorile nu sunt pronuntate, rezolutia in schimb se vede ca este mai mare decat un Full HD chiar si pe diagonala asta, dar cel mai mult mi-a placut luminozitatea foarte buna. Probleme n-am avut (specifice IPS) si mai mult decat atat, negrul este foarte intens.
Difuzoarele ofera o calitate normala, medie. Nu te dau pe spate, nu se aud wow, nu se aud prost. Se aud normal, ca la orice alt laptop din acest semgnet de pret. Au un volum ridicat, o claritate buna, dar nimic din ce nu te-ai astepta.
Ce performante are?
Pe scurt, foarte bune. Fie ca vreti sa va jucati pe setari maxime cu multe FPS-uri sau vreti sa va editati un video in DaVinci, laptop-ul se descurca. Procesorul este performant, nu a contestat nimeni asta, dar tipic Intel, se incinge in draci. Producatorii incearca sa ofere sisteme de racire cat mai avansate, cat mai moderne, insa nu te poti pune cu „tehnologia” de la Intel. Orice ai face, Intel castiga.
In cazul de fata, am atins 96 de grade per nucleu si laptop-ul mai avea un pic si intra in protectie. Dar asta se intampla doar intr-un benchmark.
Realitatea este alta. In idle laptop-ul sta in jur de 50-55 de grade, iar in gaming nu trece de 80 si un pic de grade, ceea ce este bine. Dar daca lasi procesul in full load o vreme buna o sa intampini temperaturile afisate aici in poza. Repet, MSI a integrat super sisteme de racire, dar cu Intel nu te pui.
Procesorul tragea 75W si vorbim despre un proces de fabricatie pe 10nm, tehnologie de top si un model de laptop. Imaginati-va ce se intampla pe desktop-uri.
Placa video, fenomenala, asa cum Nvidia ne-a obisnuit. Am mai testat RTX 3060 cu multe ocazii si aveti o gramada de review-uri cu aceasta placa video. Se descurca in orice joc. Va putet juca la setari maxime cu Ray Tracing actiivat, sau daca vreti multe FPS-uri alegeti DLSS si voila.
Ea nu se incinge, nu face zgomot, e buna si in DaVinci daca il aveti cu licenta si alegeti sa facei randarea pe placa video.
SSD-ul de 1TB este facut de Micron si are viteze bune. Chiar nu ma plang, iar memoriile RAM sunt DDR4 in loc de DDR5, dar nici asta nu este o problema ca oricum diferente mai sau notabile nu sunt intre cele doua tipuri. Ramaneti la DDR4 inca 2 ani de acum incolo fara probleme.
Concluzie si pret
Il gasiti la PC Garage la 7298 lei. Mi se pare un laptop bun pentru ceea ce ofera, un pic scump, dar performant. Merita sa-l puneti pe lista.
Tastatura are două backslash-uri: unul deasupra la Enter si al doilea inutil langa Ctrl din dreapta.