Astronomii japonezi au descoperit un quasar din Universul timpuriu al cărui monstru central, o gaură neagră supermasivă, pare să sfideze toate manualele de astrofizică.
Observațiile făcute cu telescopul Subaru arată că acest obiect, numit provizoriu ID830, înghite gaz și praf de aproximativ 13 ori peste așa-numita limită Eddington – pragul teoretic la care presiunea radiației ar trebui să frâneze alimentarea și să „regleze” automat viteza de creștere. Cu toate acestea, quasarul nu doar că se hrănește ultra-rapid, dar emite și raze X extrem de puternice și lansează un jet radio bine conturat, combinație care contrazice multe modele teoretice actuale.
Limita Eddington este, în esență, un „limitator de viteză” cosmic: când prea mult material cade spre o gaură neagră, lumina produsă împinge gazul înapoi și ar trebui să oprească excesele. Studiul arată însă că, în anumite condiții, această regulă poate fi ocolită temporar – de exemplu, dacă gaura neagră devorează o stea gigant sau un nor uriaș de gaz, ori dacă materia cade în principal prin discul de la ecuator, iar radiația este evacuată pe la poli, fără să blocheze fluxul. Modele numerice sugerează că astfel de episoade super-Eddington pot dura câteva sute de ani, suficient cât să explice cum unele găuri negre ajung la mase uriașe foarte repede, la mai puțin de 1,5 miliarde de ani după Big Bang.
Privind în ansamblu, descoperirea asta arată că Universul este mai „flexibil” decât ne place să credem, chiar și când vine vorba de ceea ce numim limite fundamentale. Dacă astfel de pusee de creștere ultra-rapidă au fost comune în Universul timpuriu, ele ar putea explica de ce vedem găuri negre gigantice atât de devreme și cum au influențat formarea galaxiilor din jur, încălzind și împrăștiind gazul necesar pentru stele noi. Mie mi se pare că fiecare astfel de „copil problemă” al fizicii face mai mult bine decât rău: obligă teoriile să iasă din zona de confort și ne amintește că, în cosmos, limitele sunt adesea mai degrabă recomandări decât legi bătute în cuie.
Se pare că această gaură neagră nu a auzit de Eddington și de limita lui