Anunțată cu fast anul trecut, intrarea Disney în domeniul metaverse a ajuns într-un punct mort.
Știrea este una rea și pentru restul companiilor care au decis să investească în domeniu, pentru că poate semnaliza un trend descendent pentru noua tehnologie, care nici nu a apucat cele 15 minute de faimă! Fostul director general al Disney, Bob Chapek, care a părăsit compania în noiembrie 2022, descrisese metaversul ca fiind „următoarea mare frontieră a poveștilor”.
The Walt Disney Company, a eliminat o unitate care dezvolta această tehnologie, ceea ce a dus la pierderea a 50 de angajați, în cadrul unei restructurări mai largi care vizează reducerea numărului de angajați cu aproximativ 7.000.
Divizia a fost însărcinată cu găsirea unor formate tehnologice diferite pentru a livra conținut Disney și a dat de asemenea de înțeles că metaversul ar avea un rol de jucat în sporturi fantastice, parcuri tematice și alte experiențe de consum.
Disney, la fel ca multe alte companii de tehnologie, este nevoită să reducă costurile pentru a face față climatului economic actual. Luna trecută a anunțat un plan de reducere a costurilor cu 5,5 miliarde de dolari și de eliminare a celor 7.000 de locuri de muncă amintite mai sus, ca parte a unei restructurări mai ample.
Poate cel mai mare pionier al metaversului, Meta Platforms, se confruntă, de asemenea, cu dificultăți după ce a investit resurse semnificative în dezvoltare.
Cine mai ține minte nebunia de la mijlocul decenului trecut, cu televizoarele 3D? 😛
metaversul e o porcărie.
la fel a fost și la mijlocul deceniului trecut secondlife. tot epic fail
dsr e ok și google a dat fail cu multe tehnologii