
iOS 26 are poate cea mai scăzută rată de adopție din rândul tuturor sistemelor de operare lansate până acum de Apple. În mod normal, utilizatorii de iPhone-uri nu au rețineri în a instala actualizările majore ale sistemului de operare, însă, de această dată, situația pare să fie total diferită. Conform StatCounter, la aproape patru luni de la lansare, iOS 26 avea o rată de penetrare de doar 15-16%, în timp ce versiunile anterioare treceau cu mult peste pragul de 50% în acest interval. Motivele nu au fost până acum cunoscute, însă un sondaj realizat de un magazin de smartphone-uri din SUA pe un eșantion de 2000 de persoane își propune să facă lumină.
28% dintre cei 443 de respondenți care nu au instalat încă iOS 26 au declarat că nu știau de existența actualizării, 23.7% se așteptau ca actualizarea să fie instalată automat, iar 23.3% au considerat că actualizarea durează prea mult și că nu au timp să o instaleze. Cei care au evitat iOS 26 din considerente de calitate sunt, însă, în minoritate: 9.9% susțin că se tem de reducerea duratei de viață a bateriei, 7.7% se declară nemulțumiți de interfața Liquid Glass, iar 5.2% sunt de părere că aceasta le-ar putea încetini telefonul. 1.1% dintre respondenți au declarat că nu înțeleg exact la ce folosesc actualizările de iOS, 0.9% sunt îngrijorați că le-ar putea afecta în mod negativ intimitatea, iar 0.2% consideră procesul de update mult prea complicat și nu îl înțeleg.
În ceea ce privește acțiunile utilizatorilor atunci când primesc o notificare de update, doar 38.8% aleg să instaleze de îndată actualizarea, 27.2% așteaptă să vadă dacă sunt raportate probleme cu noua versiune, 13.4% se așteapta ca update-ul să fie aplicat automat și 9.5% amână cât mai mult actualizarea. De asemenea, 5.2% dintre respondenți declară că aplică actualizările doar atunci când anumite aplicații refuză să mai funcționeze, 4.3% așteaptă câteva luni până până la instalarea update-urilor, iar 1% le ignoră. Doar 0.7% verifică online dacă există probleme raportate cu ultima versiune, iar 0.1% roagă un cunoscut să îi ajute cu instalarea.
În ceea ce privește părerea respondenților cu privire la iOS 26, doar 28% dintre ei declară că nu au nicio nemulțumire. 24.2% se declară îngrijorați cu privire la impactul asupra bateriei, 23.8% sunt de părere că le va încetini telefonul, iar 17.5% sunt nemulțumiți de interfața Liquid Glass și de lizibilitatea acesteia. De asemenea, 15% dintre respondenți nu sunt mulțumiți de faptul că nu pot face downgrade la versiunea anterioară în caz că apar probleme, 11.4% se tem de bug-uri și disfuncționalități majore, 9.7% nu știu încă nimic de iOS 26, 8.6% sunt deranjați că nu pot dezactiva noile efecte Liquid Glass, 8.2% sunt îngrijorați că iOS 26 le-ar putea schimba setările și permisiunile fără acord, în timp ce 6.9% și-au format o părere negativă despre iOS 26 în baza a ceea ce au văzut online sau pe social media.
Nu știm însă cât de reprezentativ este acest sondaj pentru toți utilizatorii de iPhone. Procentul celor care evită actualizarea este considerabil mai mare decât se arată în sondaj, însă bănuiala mea e că publicul vizat nu este unul general, ci mai degrabă unul format din pasionați de smartphone-uri care tind să adopte foarte rapid noile tehnologii și versiuni de software.
Via GSMArena








Participa si tu la discutie!