A trecut o jumătate de an de când am scris că Salt Bank nu trebuie comparată cu Revolut, iar între timp am apucat să folosesc ambele carduri ca să pot face o paralelă mai documentată.
Am scris ieri despre mica mea ”escapadă” în Liverpool, de săptămâna trecută, nu mai reiau subiectul. Dar trecem acum la partea financiară a excursiei, unde am folosit ambele carduri despre menționate mai sus. Și, ca să fie mai simplu de urmărit, voi discuta despre fiecare dintre ele, pe rând.
Revolut
Avantajul major al cardului Revolut este că… îl găsiți peste tot, de la mine din Șag, până în Liverpool. Eram la coadă la cafeneaua clubului și m-a văzut un scouser care stătuse lângă mine, meciul de ziua trecută, care m-a rugat să îi cumpăr și lui cafea, suc și un sandwich, să nu mai aștepte la rând. Ghiciți cum mi-a dat banii? Tot ce am avut de făcut a fost să-i arăt QR codul de la mine din aplicație – deși mergea să îi zic numărul de telefon sau numele de utilizator – și aia a fost!
Fiind atât de răspândit, serviciul mai oferă un avantaj – transferul instant de bani. Când am plecat m-au rugat niște prieteni și colegi din clubul suporterilor de aici să le iau tricouri, șepci, brelocuri sau alte mici suvenire de la magazin. Unii mi-au trimis banii anterior, dar alții și-au amintit că ar vrea ceva după ce am ajuns acolo iar banii pe produse mi-au intrat instant pe Revolut, după ce am discutat cu ei și le-am zis costul.
Dar Revolut are și un mare dezavantaj – dacă ai uitat să schimbi bani în valuta locală – în cazul meu, lire sterline – și te-a prins weekendul acolo, ai comisioane mari. Dar o poți rezolva simplu – schimbi banii înainte de a pleca din țară, într-o zi de săptămână și, dacă chiar rămâi fără valută în weekend, renunți la achiziții mari. OK, nu zic să nu îți cumperi de mâncare duminica, dar poți să cumperi cadourile pentru reîntoarcere luni. Dacă te întorci în weekend acasă, ai uitat de cadouri și ai cheltuit deja toți banii, oh well, atunci chiar vezi dezavantajele cardului Revolut!
Salt Bank
Marele lui avantaj este că, în calitate de membru fondator, am acces pe anumite lounge-uri din țară și din străinătate. Am ales să zbor din Timișoara în București și, de acolo, la Liverpool, apoi retur, la fel. Doar că, la dus, am avut de stat 12 ore în aeroport. Puteam merge oricând prin oraș, că timp era, mâncam ceva, vizitam ceva obiective turistice sau mă vedeam cu prieteni sau colegi. Doar că, aveam de cărat trollerul după mine și îmi era incomod. Prin urmare, am ales să stau în lounge-ul din Otopeni, unde am avut canapea unde să mă întind, mâncare, băutură și o rețea wireless destul de bună cât să văd câteva episoade dintr-un serial pe Netflix și să scriu o opinie nepopulară. 🙂 La Revolut aș fi avut un anumit discount pentru accesul în locație, dar doar pentru că sunt client Metal, pentru că altfel nu beneficiam de nimic.
Dezavantajul e că nu toți avem Salt, așa că orice transfer de pe alte conturi poate ajunge cu întârziere. 🙁
Pe de altă parte, la achiziții, cursul de schimb este aproape identic – cu unul-doi bani în plus la Salt. Diferența este că la ei nu mi-am deschis decât cont de lei și de euro, nu de GBP, prin urmare toate plățile le transformau ei din una dintre aceste monede în lire.
Nu uitați că Salt oferă CASHBACK pana la 200 lei/luna maxim un an de zile pentru recomandări. Mai multe detalii găsiți în articolul lui Darius.
În loc de concluzie
Ce am învățat din experiența asta este că merită să mențin ambele carduri, fiecare fiind cu anumite avantaje si dezavantaje, dar fiind complementare în mare măsură. Voi ce părere aveți?
Daniel Bis a zis
Doar pe extern au relevanta.
In tara cam orice card de la orice banca face acelasi lucru, mai mult sau mai putin.
Eu a zis
Nici macar acolo.
Am utilizat cardul BT si comisioanele au fost maruntis.
Gheorghe Balahura a zis
La extern este super bun Salt. Poți plăti facturi de exemplu, și o face repede , adică câteva ore.
Paul a zis
Nu i adevarat. Hai sa te vad daca incasezi sau schimbi din lei in euro sau gbp in euro sa vezi ce comisioane ai. Eu am avut comisioane 0 si la incasat si la transfer si la schimb am avut si un curs valutar mai bun decat la revolut.
Adrian T. a zis
Salut!
Exact așa procedez și eu!
În schimb, nu știam de aceste „lounge-uri”. Călatoresc mai mult cu mașina.
Mersi de sfat!
Cristian Răducă a zis
cu drag!
Ioan Popescu a zis
Salut! Sunt total de acord in legatura cu Revolut! Dar de Salt Bank nu am auzit in viata mea! Dar folosesc Cash Plus,care de vreo luna( aproximativ) si-au schimbat numele in Zempler! Este business account (detin o firma privata) . Locuind in Marea Britanie si lucrand aici am incercat multe banci online,dar Zempler ofera mult prea multe avantaje decat celelalte. Si aici ma refer doar la cei care detin mici interprinderi cum ar fi : in domeniul constructiilor( ca si mine) sau in alte domenii gen -vanzari , -publicitate, etc.
Mai avem si alte banci ca Tide sau SumUp,dar cu Zempler detii un cashback lunar,indiferent de ce cumperi,fie materiale,bunuri sau produse. Plus ,cu o rata de £10 lunar ito poti ridica credit scorul de la 0 la 100, ceea ce iti va oferi avantaj atunci cand vei avea nevoie de un imprumut! Iar pentru cei fara companii private sau mici afaceri,recomand cu incredere Wise! Este aproape ca si Revolut, iti poti deschide cont in orice moneda doresti,fie ea in Roni cat sinin Euro etc. Ce schimba este faptul ca nu mai ai acces la investitii in Cripto ca si pe Revolut,dar in schimb ai suport maxim de la ei in caz de frauda sau alte probleme. Este o banca in dezvoltare,este adevarat,dar mi se pare mult mai usor si simplu de folosit decat Revolut! Acum ramane sa trageti voi concluzia !
Mihai a zis
Salt este super irelevant dacă nu ești fondator.
Foarte biased articolul tău și pare plătit de salt bank
Cristian Răducă a zis
Stii partea interesanta? Ca nu am avut niciun fel de colaborare cu Salt, dar tu crezi ca noi primim bani de la ei… 🙂
Marius a zis
Nu e doar biased… E chiar pe fata. 🙂
Sare in ochi, inainte sa citesti articolul reclama stridenta la Salt. Si apoi toate recomandarile de a-ti face card Salt pe refferal-ul citat si in articol si dupa…
PS: Ai dobanda la depozite pe Salt? Aceeasi intrebare si pt plasamente financiare…. Si ar mai fi discount-uri la cazare sau travel sau utilizatea de puncte. Nu fac reclama la Revolut insa, ar fi frumos sa faci o comparatie reala, nu doar ce iti scrie PR-ul doamnei 🙂
PPS: Lounge-ul de la OTP este infect… Prefer sa stau la oricare din restaurantele din terminal decat in lounge-ul mizerabil. Da, nu e mocca la restaurant 🙂
Răzvan Balica a zis
Care sunt restaurantele de care vorbești? Că eu nu le-am văzut. În afară de sandvișuri ordinare la 50 lei nu ai ce să iei.
Cristian Răducă a zis
Nu e biased, nu e platit, nu e reclama. Am scris cum a fost. Ca tu nu ai merge la acel lounge, ca tu nu intelegi ca nu am comparat cardurile decat pe ce am folosit eu, e alta treaba.
Darius a zis
Marius, la Salt cred ca e cea mai mare dobanda la depozite de la orice banca din Romania.
Victor a zis
Accesul gratuit în lounge-uri este dat și de cardurile altor bănci, nu numai de Salt.
Ce făceați dacă nu ați fi avut cardul Salt cu beneficii de membru fondator?
Comparând Salt cu Revolut și unele bănci clasice, Salt este cu mult sub ele. Ca fapt divers, în spatele Salt este Banca Transilvania și am mai multe beneficii în calitate de client BT, comparativ cu Salt.
Mai nou, doua bănci din România încearcă sa copieze Salt.
Personal, prefer Revolut pentru beneficii și pentru modul în care au ales să securizeze cardurile prin faptul că le blochează,
dacă sunt folosite la mai mult de 5-6 m de telefonul pecareeste instalată aplicația (opțiunea de securizare este opțională.
Cristian Răducă a zis
Hai sa o luam pe rand – ce faceam daca nu aveam Sal si aveam nevoie de lounge? Plateam cu cardul Revolut sau nu ma duceam deloc. Alt card cu acces in lounge nu am si nu imi fac special pt asta. Apoi, nu am zis ca alte carduri nu ofera beneficiul sau ca Salt este peste BT. Am comparat cu ce am. Cred ca e clar acum.
Darius a zis
Pentru ca nu acceptam sa fim injurati si jigniti gratuit la noi acasa, comentariul lui Alexandu a fost marcat ca spam si sters. Ori pastram decenta ori comentam in alta parte, nu aici.
Daniel a zis
Salt face parte din BT!
Iulius a zis
Din fericire, în toate țările Europene am folosit cardurile Gold de la BT și Raiffeisen, atât la ATM cât și la plăți direct la comerciant. Comisioanele de transfer din RON în €, £ sau Franci Elvetieni sunt extrem de mici, conform ratei de schimb ale BCE.
Traian Simionescu a zis
Am ambele..Salt si Revolut planul gratis. Ptr schimb valutar Salt este mult mai bun. Schimbi orice suma cu comision extrem de mic ( cursul este diferit de cursul BNR cu 0.05%). Nu e o greseala, 0.05 % ptr orice suma schimbata. Cand o sa faca si Revolut ptr planul gratis asa ceva o sa il folosesc ptr schimb valutar.
vali a zis
Și eu sunt membru fondator Salt, dar de multă vreme mai foloseam și Wise. Ei bine, este imposibil să faci transferuri de la Salt la Wise, așa că am lăsat-o mai moale cu folosirea contului de la Salt. Se pare că nu le au cu fair playul.