În contextul actual, cu rata inflației tot mai mare și cu creșteri de prețuri, mai ales la energie, era cumva logic ca și Hidroelectrica să majoreze tarifele.
Doar că nu este vorba de o creștere masivă, ci de doar 12%, de 0,2825 lei/kWh, valabil de la 1 ianuarie 2023 pentri toți cei care încheie un contract de furnizare. Termenul până la care se aplică modificarea este 30 iunie, ulterior compania trebuind să anunțe un nou tarif.
Vă spuneam că nu discutăm de o sumă prea mare, pentru că mai jos aveți un extras din contractul meu, semnat la început de 2022, cu un preț de livrare de 0,25149 lei/kwh:
În esență, abonații Hidroelectrica vor beneficia în continuare de cel mai bun cost de pe piață, de sub 1 leu/kwh. Cred că justificaările sunt date de profitul de anul anterior, de faptul că se speră într-o primăvară mai puțin secetoasă și, mai ales, de faptul că este o companie de stat, care își permite să țină jos veniturile, dacă e nevoie. Unde mai pui că nu au nevoie de certificate verzi!
Oricum ar fi, e o veste bună pentru noi, consumatorii casnici! La cât mai multe, zic…
Întregul comunicat al companiei îl găsiți aici. Pentru cei interesați de mutarea la Hidroelectrica, puteți urmări articolele lui Darius (1, 2 și 3), iar tot ce trebuie să știți despre: locul de consum (si furnizor) energie electrică găsiți aici. Noutățile despre sistemul de facturare al Hidroelectrica sunt detaliate aici. În rest, rămâne cum am stabilit: Hidroelectrica incă nu știe să facă bani, dar asta poate fi schimbat.