
Intel pare să-și schimbe discursul în competiția cu AMD, punând accent mai puțin pe puterea de calcul brută și mai mult pe optimizările software. Potrivit declarațiilor Intel, cache-ul mai mare nu este neapărat o soluție pentru performanța în gaming, chiar dacă AMD a avut foarte mare succes cu procesoarele sale cu 3D V-Cache. Argumentul Intel este destul de clar: performanța reală nu vine doar din specificații (cache, core-uri și frecvențe ridicate), ci din cum este folosit hardware-ul de software.
Oficialii companiei spun că mulți entuziaști subestimează importanța optimizării software, iar fără aceasta, nici cele mai avansate procesoare nu își pot atinge potențialul maxim. Mai mult, Intel susține că arhitecturile moderne și API-urile noi (DirectX 12, Vulkan) nu mai beneficiază la fel de mult de cache-ul suplimentar, spre deosebire de jocurile mai vechi (DX9/DX11), unde cache-ul mare chiar făcea diferența. Astfel, în loc să mizeze exclusiv pe îmbunătățiri hardware, Intel lucrează la soluții precum optimizări la nivel de compilare și runtime, utilitare externe de optimizare, cum ar fi Binary Optimization Tool, respectiv îmbunătățiri de scheduling pentru arhitecturile hibride. Din câte susține Intel, acestea ar putea aduce câștiguri de performanță de până la 30% în anumite scenarii, fără a schimba hardware-ul.
Totuși, realitatea din piață îi contrazice într-o oarecare măsură. AMD continuă să domine tocmai datorită cache-ului masiv, care oferă beneficii imediate fără dependența de optimizări software.
Sursa: Techspot





Participa si tu la discutie!