
În ciuda recepției negative din jurul iPhone-ului low-cost de anul trecut, Apple urmează să introducă un succesor pentru acesta. Nu e nimic oficial până acum, dar mai multe surse sugerează că iPhone 17e ar putea fi lansat pe data de 19 februarie.
Noul model se pare că a intrat de ceva timp în fabricație, însă nu vă așteptați să vedeți schimbări majore. Cu excepția eliminării notch-ului și introducerii decupajului de tip dynamic island, noul model ar urma să aducă un design identic cu cel al predecesorului său. În materie de dotări, ecranul OLED va fi și de această dată tot de 60 Hz, configurația foto va rămâne la fel, fără senzor dedicat pentru telephoto sau ultrawide, iar procesorul va fi Apple A19, care este cu aproximativ 10% mai puternic decât cel de pe iPhone 16e.
Cel mai probabil, prețul de pornire va fi tot de 599 de dolari, iar stocarea de 128 GB. Având în vedere diferența mică de preț față de iPhone 17, noul model low-cost, dacă poate fi numit așa, nu va aduce nimic special. Probabil că va avea succes pe piețele emergente, unde consumatorii sunt mai atenți cu banii, însă în țările dezvoltate va trece neobservat, iar cei mai mulți consumatori se vor orienta către modelele mai scumpe din gamă.
Via Wccftech





Participa si tu la discutie!