Ieri s-a lansat Kingston A1000, un SSD NVMe accesibil, în format M.2, disponibil în variante de 240 GB, 480 GB și 960 GB. Kingston susține că SSD-ul este de două ori mai rapid decât unul pe magistrală SATA și că aduce o anduranță crescută, cu mult peste cea a unităților HDD. Unitatea vine sub forma unei plăcuțe M.2 2280 (22 x 80 mm) single-sided și operează pe o magistrală PCIe Gen 3.0 x2. Dispune de un controller Phison 5008 cu 4 canale și de NAND-uri TLC 3D, prin care se asigură rate de transfer de până la 1500 MB/s la citire și de până la 1000 MB/s la scriere.
Pentru A1000, Kingston oferă 5 ani garanție, în limita a 150 TBW (terabytes written) pentru varianta cu 240 GB, 300 TBW pentru cea de 480 GB și 600 TBW pentru cea de 960 GB.
Prețuri: 119,60 dolari pentru 240 GB, 218,40 dolari pentru 480 GB și 403 dolari pentru 960 GB. Kingston A1000 va fi disponibil foarte curând și în oferta magazinelor din România. Momentan, nu cunoaștem prețurile pentru Europa.
mNiosu a zis
SSD- urile de WD din articolul vostru precedent au viteze mai bine de duble la aproape aceasi preț, asa ca lansarea asta de la Kingston e praf în ochi.
Oricum nu știu despre alții dar pe mine m-a dezamăgit Kingston și am renunțat la ei. SSD- urile erau foarte slabe (acum stau mai bine) iar memoriile, stick-urile și cardurile au fiabilitate foarte slaba (mie mi s-au stricat toate cardurile pe diferite dispozitive). Din acest motiv am trecut la Adata. Fiabilitate foarte bună și performanta decenta la prețul plătit.