O curte cu jurați din California a dat un verdict istoric împotriva Meta și YouTube, obligându-le să plătească despăgubiri de trei milioane de dolari unei tinere care a susținut că designul platformelor a creat dependență și i-a agravat depresia și gândurile suicidare.
Procesul, primul dintr-o serie de peste 1.500 similare, a durat aproape două luni, iar juriul a concluzionat că cele două companii au fost neglijente, fiind conștiente că algoritmii și interfața sunt periculoase pentru utilizatori tineri, dar nu au avertizat suficient. Snap și TikTok au fost inițial în vizor, dar au făcut înțelegeri amiabile înainte de proces.
Meta a primit 70% din vinovăție (2,1 milioane dolari), iar YouTube 30% (900.000 dolari), decizie care ar putea servi drept precedent pentru celelalte cazuri și să forțeze platformele să introducă mai multe restricții și instrumente parentale. Companiile au anunțat apeluri: Meta neagă dependența, iar Google insistă că YouTube e platformă de streaming, nu social media. Verdictul vine la o zi după o altă înfrângere pentru Meta în New Mexico, unde a fost obligată la 375 de milioane de dolari pentru vătămări suferite de copii prin abuz și trafic sexual pe Instagram și Facebook.
Mi se pare că această decizie marchează un punct de cotitură în felul în care platformele vor trebui să își proiecteze algoritmii, mai ales pentru utilizatorii sub 18 ani. Dacă juriile încep să vadă dependența ca pe un efect intenționat al designului, nu doar ca pe un „bonus” de engagement, companii precum Meta vor fi forțate să pună sănătatea mentală înaintea timpului petrecut pe ecran, ceea ce ar putea schimba radical cum arată rețelele sociale în următorii ani.
Ieri v-am scris despre o altă decizie împotriva Meta, așa că pot anticipa și altele, în viitorul apropiat.






Sunt curios daca Zuckerbergii isi lasa copiii pe insta si facebook. Parerea mea este ca nu ii lasa